Cât ne-a costat gazul din surse alternative? Spînu a anunțat suma plătită, dar a evitat să comenteze acuzațiile de corupție, aduse uneia dintre companii

Vicepremierul Andrei Spînu, revenit din Rusia după semnarea contractului cu Gazprom, a anunțat câți bani au fost plătiți din bugetul de stat pentru procurarea gazului natural pentru Moldova din surse alternative, săptămâna trecută. Acesta a evitat, însă, să comenteze informațiile cu privire la scandalul de corupție în care ar fi fost implicată compania Vitol, care a câștigat una dintre licitațiile organizate de Energocom.

Foto: Colaj UNIMEDIA

Solicitat să comenteze informațiile cu privire la compania Vitol, care ar fi fost acuzată de procurorii din SUA că a dat mită, vicepremierul Andrei Spînu a evitat să ofere un răspuns concret.

„Au fost realizate mai multe licitații. În decurs de 4-5 zile au fost organizate aproximativ 7 licitații. Nu a câștigat licitația doar compania Vitol. Prima licitație a fost câștigată de PGNiG din Polonia. Următoarea a fost câștigată de Vitol, din Polonia, următoarea de DXT Commodities din Elveția, apoi două licitații PGNiG Polonia, apoi ERU, Austria. Ultimele două au fost câștigate de Naftogaz, Ucraina. Noi am fost extrem de surprinși de interesul traderilor de a veni și participa la licitațiile de gaz din R. Moldova. Respectiv, cei care au câștigat sunt cel puțin 6 companii recunoscute la nivel european, companii serioase, care practică astfel de activitate de ani buni”, a precizat acesta.

Totodată, Spînu a anunțat câți bani s-au plătit din bugetul de stat pentru a achiziționa gaz din surse alternative, timp de câteva zile: „Suma plătită pentru gazul procurat din surse alternative a fost de aproximativ 17 milioane de dolari”.




„De-a lungul unei perioade de 15 ani, Vitol a plătit mită de milioane de dolari la numeroși funcționari publici – în trei țări separate – pentru a obține avantaje competitive necorespunzătoare, care au avut ca rezultat profituri ilegale semnificative pentru companie”, a declarat procurorul general adjunct interimar Brian C. Rabbitt. al Secției Penale a Departamentului de Justiție din SUA.

Amintim că la 25 octombrie Guvernul a anunțat că a fost semnat un contract pentru o achiziție de probă de un milion de metri cubi de gaze naturale între compania de stat Energocom și compania poloneză PGNiG. Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a declarat că nu poate spune exact prețul cu care a fost cumpărat.

La 26 octombrie, APP a anunțat că Vitol, o companie criticată de experți, înregistrată în Olanda, una dintre primii trei transportatori mondiali de produse petroliere, a câștigat tenderul lansat de Energocom, pentru a livra Moldovei 1 milion de metri cubi de gaze naturale.

Licitația lansată în cea de-a treia zi, pe 27 octombrie, de către furnizorul central de energie electrică, Energocom, a fost câștigată de doi ofertanți, volumul livrat fiind de 1,5 mil. m3 de gaze. Este vorba despre DXT Commodities și compania poloneză PGNiG.

Iar în cea de-a patra rundă de licitații lansate de Energocom pentru achiziționarea a 1,5 milioane m3 de gaze naturale au câștigat 3 companii. Este vorba despre compania ucraineană Natfogaz, alături de alte două companii din Europa.

Republica Moldova a intrat în stare de urgență, în contextul crizei energetice, pe 22 octombrie, pentru o perioadă de 30 de zile. Prim-ministra a declarat că este necesară instituirea stării de urgență „ca să poată deroga de la anumite proceduri și anumite legi”.

La 29 octombrie, Moldova a ajuns la un acord cu Gazprom, livrările de gaz urmând să înceapă din 1 noiembrie.

Vicepremierul Andrei Spînu, revenit din Rusia, a prezentat detalii despre contractul semnat între Moldovagaz și Gazprom, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.


Pub