A început livrarea gazelor de la Gazprom: Moldovagaz anunță că în 24 de ore presiunea în conducte va reveni la parametrii optimi

Gazprom a început livrarea de gaze naturale în această dimineață pe baza noului contract. Responsabilii de la Moldovagaz au spus pentru UNIMEDIA că presiunea în conductele de gaze naturale crește treptat și va reveni la parametrii optimi în următoarele 24 de ore.

Foto: UNIMEDIA

„În această perioadă a anului consumul mediu ponderat de gaze pe malul drept al Republicii Moldova variază între 80-85 milioane de metri cubi lunar, și depinde de temperatura aerului. Presiunea în conductele de gaze naturale crește treptat și va reveni la parametrii optimi în următoarele 24 de ore. Gazele sunt furnizate de SAP „Gazprom” în volum de 11,13 milioane de metri cubi pe zi pentru necesitățile ambelor maluri ale Nistrului”, au spus aceștia.

Andrei Spînu a menționat că în urma negocierilor din Rusia a fost semnat un protocol și contractul de livrare a gazelor. Protocolul a fost publicat, iar contractul rămâne confidențial. În protocol, au fost menționate patru aspecte importante și opt puncte.

În luna noiembrie, Republica Moldova va plăti aproximativ 450 de dolari per mia de m3, iar în decembrie - sub 400 de dolari. Despre asta a anunțat astăzi, vicepremierul Andrei Spînu, în cadrul unei conferințe de presă, după ce a revenit din Federația Rusă.

Contractul între Gazprom și Moldova-Gaz a fost prelungit pe o perioadă de 5 ani utilizând formula de preț propusă de partea moldovenească. Livrările de gaz conform noului contract urmează să înceapă din 1 noiembrie 2021.

Părțile au ajuns la un acord principial privind formula de preț, auditarea datoriei formate în cadrul companiei Moldova-Gaz și necesitatea unor negocieri ulterioare pentru a stabili un calendar de achitare.

Între timp, pe parcursul săptămânii trecute, au fost cumpărate volume de gaze din surse alternative.

Comisia Europeană a anunțat despre acordarea sumei de 60 milioane euro pentru a ajuta Republica Moldova în depășirea crizei gazelor.

Republica Moldova a intrat în stare de urgență în contextul crizei energetice pe 22 octombrie pentru o perioadă de 30 de zile. Prim-ministra a declarat că este necesară instituirea stării de urgență „ca să poată deroga de la anumite proceduri și anumite legi”.

Din 14 octombrie Moldova a intrat în stare de alertă în sectorul energetic, stabilind un șir de măsuri, printre care și utilizarea păcurii pentru producerea energiei electrice și termice, dar și pregătirea unor măsuri compensatorii pentru consumatorii de gaze.


Pub