(video) Autobuze noi, puse pe linie: Vor suplini și rutele suburbane

Alte 7 autobuze noi, de model ISUZU, din lotul de 100 de unități achiziționate recent de municipalitate au fost astăzi puse pe rute. Acestea vor circula pe rutele urbane și suburbane, inclusiv 3 unități au fost distribuite pe liniile de la Stăuceni (nr. 37), câte o unitate de transport spre satele Colonița (nr.24) și Cruzești (nr. 38), iar 2 autobuze au fost distribuite pe ruta nr. 23 „str. Ismail -bd. Mircea cel Bătrân".

Foto: colaj

Ion Ceban a declarat că reînnoirea parcurilor municipale de transport și, respectiv, ajustarea rutelor, în beneficiul tuturor locuitorilor, rămân a fi obiective prioritare pentru APL Chișinău.

Edilul a menționat că autobuze noi ISUZU, achiziționate recent, sunt distribuite și pe rutele din suburbii, pentru a crește calitatea serviciilor de transport în orașele și comunele din componența municipiului.

Până în prezent, 41 autobuze noi ISUZU achiziționate în anul curent au fost recepționate de Î.M. „Parcul Urban de Autobuze", dintre care 34 sunt deja distribuite la linie, iar alte 8 unități se află în proces de recepționare. Restul autobuzelor din totalul de 100 unități urmează să ajungă la Chișinău până la finele anului curent, conform prevederilor contractului de achiziționare.

În anul 2021, municipalitatea a achiziționat 100 de autobuze noi ISUZU și 58 de unități rulate de model MAN, VOLVO și VDL.



Pub