(foto) Un bărbat, vaccinat la marginea drumului. Deputatul PAS Radu Marian ar fi șters poza cu acesta, după mai multe critici: „Sunteți culmea!”
Un bărbat a fost vaccinat anti-Covid, chiar pe marginea drumului, într-un sat din Moldova. Imaginea cu acesta ar fi fost publicată de către deputatul PAS, Radu Marian, care ulterior ar fi șters-o, din cauza comentariilor critice. Imaginea însă a fost salvată de unii internauți care au redistribuit-o.
Foto: fb/DemocratiaAcasa

Unii internauți s-au întrebat dacă au fost respectate condițiile pentru a fi vaccinat.

Și liderul Democrația Acasă a redistribuit fotografia și a întrebat „dacă și în Europa se vaccinează oamenii în mijlocul drumului fără investigații fără supraveghere fără condiții speciale de păstrare a vaccinului”.

Imagine ar fi fost ștearsă. Cel puțin, potrivit istoriei editării acestei postări se menționează că un fișier a fost scos.

Mai mulți deputați PAS, polițiști, angajați ai IGSU și reprezentanți ai ministerului Sănătății au mers astăzi prin satele Moldovei pentru a informa oamenii despre importanța vaccinării împotriva Covid-19. Acțiunile au loc în contextul agravării situației epidemice din țară dar și în perioada campaniei naționale cu genericul „Vaccinează-te în satul tău!”.


Pub