image
Sursa foto: egalitatedegen.md

Un bărbat din raionul Fălești, trimis pe banca acuzaților pentru violență în familie

Un bărbat din raionului Fălești va compărea pe banca acuzaților, fiind învinuit pe două capete de acuzare de violență în familie, ambele infracțiuni fiind săvârșite în luna septembrie 2021.

Victimă a violenței în familie este concubina bărbatului, care domicilia împreună cu învinuitul într-o localitate din raionul Fălești.

Astfel, procurorii din cadrul Procuraturii raionului Fălești au reușit într-un termen restrâns, să acumuleze probatoriul necesar, ce confirmă învinuirea bărbatului și la 13 octombrie curent au expediat dosarul în instanța de judecată pentru examinare în fond.

Potrivit circumstanțelor cazului, s-a constatat că, bărbatul fiind în stare de ebrietate alcoolică, în ambele cazuri, a inițiat conflicte cu concubina acestuia, după care a aplicat violența fizică asupra acesteia. În unul dintre cazuri, ca urmare a loviturilor aplicate de către bărbat, victima a căzut jos, lovindu-se la cap de cioburile unui borcan, provocându-i leziuni corporale ușoare, iar în cel de-al doilea caz, bărbatul a lovit-o pe victimă cu o seceră în regiunea abdomenului, în rezultat provocându-i leziuni corporale grave, periculoase pentru viață.

În procesul investigării acestui dosar, procurorii au constatat că anterior bărbatul a mai săvârșit și alte cazuri de violență în familie asupra concubinei sale. Reieșind din circumstanțele stabilite, procurorii au pornit un alt dosar penal în privința bărbatului, iar la moment acumulează probatoriul necesar în privința acestuia.

Pentru a se asigura protecția victimei violenței în familie, pe tot parcursul efectuării urmăririi penale pe caz, bărbatul s-a aflat în arest preventiv.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Noutăţile partenerilor

comentarii: