Echipa Partidului „Șor” continuă să construiască drumuri din beton, la Orhei

Aproape toate străzile, situate în zona limitrofă a celui mai mare parc de distracții din Moldova - „Orheiland”, sunt modernizate, la inițiativa echipei Partidului „Șor”. De această dată, a fost renovat și dat în exploatare strada Valul lui Traian, care nu a văzut vreodată betonul sau asfaltul, iar după fiecare ploaie era plină de noroi. În plus, din cauza drumului plin de gropi, accesul ambulanțelor era dificil.

Foto: partidulsor.md

Localnicii sunt bucuroși că drumul spre civilizaţie nu va mai fi plin de glod, așa cum se întâmpla după fiecare ploaie.


„Avem o mare bucurie. S-a schimbat parcă și mahalaua. Tare greu ne mai deplasam atunci când ploua”, a spus o pensionară.


„De multe ori, ambulanța nu venea până la poartă, stătea acolo, în vale, dar acum este foarte bine și frumos. Mă bucur că voi putea merge la vale și la deal și nu mă voi împiedica de pietre”, a afirmat o locuitoare de pe strada Valul lui Traian.


„În calitate de șofer, am de câștigat. Nu va trebui să-mi repar atât de des mașina. Drumul este foarte bun și va avea o durată mare”, a spus un locuitor al străzii Valul lui Traian.


Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a declarat că drumurile renovate din Orhei au o garanție de cel puțin 25 de ani.

„În pofida pandemiei, a alegerilor și a altor evenimente, echipa lui Ilan Șor merge înainte în ceea ce privește implementarea proiectelor de infrastructură și nu numai. Toate drumurile din municipiul Orhei sunt reparate din bani alocați din bugetul local, altfel spus, din banii orheienilor, pe care îi gestionăm așa cum ne-ați făgăduit”, a declarat edilul Pavel Verejanu.


La rândul său președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a menționat următoarele: „Locuitorii municipiului Orhei sunt cei mai invidiați. Încet-încet străzile situate în zona limitrofă a celui mai mare parc de distracții din Moldova, „Orheiland”, prind culoare. Prețurile la imobile și terenuri vor crește exponențial. În scurt timp, această zonă rezidențială va deveni una foarte atractivă pentru cei care vor o locuință la Orhei. Toată lumea va avea de câștigat”.


Deputatul Marina Tauber a menționat că echipa Partidului „Șor” depune cele mai mari eforturi pentru implementarea proiectelor în orașul Orhei.

„Orașul Orhei este lider în ceea ce privește proiectele de infrastructură. În fiecare săptămână avem câte două, trei inaugurări în municipiu, în raion. Vrem să vă facem viața dvs. mai bună. Investim în proiecte pe care le meritați: drumuri bune, iluminat stradal, parcuri moderne, dar și alte proiecte sociale. Formațiunea noastră este singura care a demonstrat că lucrează pentru oameni.”, a accentuat parlamentarul.


În context, primarul de onoare al orașului Orhei, deputatul Ilan Șor, a precizat că datorită utilizării materialelor corespunzătoare drumurilor aflate în pantă și a lucrărilor efectuate calitativ, strada Valul lui Traian va avea o durabilitate mare.


„Mă bucur că, împreună cu echipa mea, am reușit să reabilităm cu fier și beton și strada Valul lui Traian. Drumul are o garanție de cel puțin 25 de ani. În tot acest timp, vom avea posibilitatea să economisim banii prevăzuți pentru reparația și întreținerea drumurilor și să-i alocăm altor proiecte de infrastructură. Asta înseamnă responsabilitate și administrare a banului public în mod eficient. Așa cum am promis, Orhei va deveni un oraș de vis! Fiți alături de noi, ca să reușim să facem și mai multe lucruri frumoase împreună!”, a declarat Ilan Șor.


În 2020, autoritățile din municipiul Orhei au reparat integral toate arterele principale din oraș. În acest an, sunt renovate capital mai multe străzi secundare. Lucrările sunt executate de drumarii din Orhei, fapt care garantează calitate și o economie de circa 30%. În ultimii șase ani, investițiile în renovarea infrastructurii rutiere au crescut, la Orhei, de cel puțin patru ori. (P.)



Pub