Cuvântul „prematur” și jocul care poate fi creat în jurul lui a dus-o pe Miruna Vlada pe căi nebănuite ale propriilor trăiri de femeie în societatea românească. Scrise după canoanele poeziei actuale: în vers alb, lipsit de ritm și punctuație – acestea redau o intensitate tocmai apăsătoare. Fără înflorituri și ocolișuri, poeta descrie fațetele mai palide ale societății de azi, în care ea, femeia, este încă văzută ca o unealtă, chiar dacă uneori sacră.
 Acest articol face parte din rubrica „O carte pe săptămână”, realizată în colaborare cu Librăria Cărturești. Ne propunem să citim săptămânal câte o carte și să-ți povestim pe scurt despre aceasta, să te inspirăm, informăm și să-ți facem poftă de lectură. Descoperim lumea cărților împreună!Cartea din această săptămână se numește „Prematur”, de Miruna Vlada, pe care o găsești la Cărturești. |
„Prematur” este un volum curajos, care lovește direct în stereotipurile pe care le păstrăm încă și le purtăm de grijă, ascunzându-le de lume și de noi înșine. În cadrul unei discuții cu cititorii săi, autoarea spunea că prin aceste poezii a vrut să atragă atenția la aceste fenomene sociale destul de complicate, care persistă încă în România: violul, violența domestică, lipsa accesului la avorturi, depresiile etc. Iar textele parcă le-a trecut prin propriile trăiri, experiențe și emoții.
Născută la București, poeta Miruna Vlada a fost nominalizată la câteva premii de literatură din țară. Poemele ei au fost traduse în limbile engleză, franceză, spaniolă, sârbă, germană și poloneză. A creat numeroase dezbateri printre criticii literari privind poezia feministă și limbajul frust prin care este descrisă o paletă largă de experiențe intime și traumatizante.
Temele din volumul „Prematur” sunt abordate direct, fără ocolișuri, ele sunt ca niște răni care nu ajung să fie pansate de nimeni. Te trezesc și te fac să te oprești din mersul ritmat în cercuri. Sunt niște teme care stârnesc dezbateri, tonuri ridicate și chiar supărări. Poeziile ei sunt dure, adesea mult prea dure. De multe ori acestea dor, te fac să strâmbi din nas sau să te întrebi de ce, totuși, sunt atât de tăioase? Dar asta este realitatea pe care a văzut-o, simțit-o, trăit-o sau observat-o ea.
M-am baricadat în osânză
Am resemnificat în loc să slăbesc
am strâns osânză ca să mă liniștesc
Nu mai vreau să ies din corp
Uterul mi-a fost ceva impus
E ceva din afara mea pus în mine cu forța.
O excrescență care mă înghite
până ce nu mai exist
am doar obraji. se vede?
Tată, ia uterul acesta de la mine!
Nu! voia ta nu se va face!
Uterul nu sunt eu.
Acest volum de poezii te lasă să alegi dacă îți place sau nu, pentru că totul este alegerea ta, la fel cum este și corpul unei femei – ea decide dacă vrea sau nu copii, ea decide cum se simte în corpul ei mult prea plin „de reproșuri”, ea decide dacă o doare sau nu atitudinea și indiferența celor din jur. Este un manifest împotriva presiunilor sociale, politice și religioase constant exercitate asupra femeii.
