Printre prietenii și cunoștințele mele, discuțiile despre întors în Moldova sunt la ordinea zilei. Am prieteni care la nici 30 de ani au locuit deja în 3-4 țări și tot nu sunt convinși că și-au găsit locul. Posibilitatea de a alege unde să trăiești sau dacă să revii în Moldova vine și cu nesiguranță, fiecare aproape decizie fiind gândită și răzgândită de nenumărate ori. Am discutat cu mai multe persoane care au revenit în țară despre readaptarea la viața de aici și de ce totuși au revenit.
„Ai plecat o dată, apoi ai impresia că rezolvarea este să pleci din nou”
Povestea de migrație a Alinei* începe în 2006, când a absolvit facultatea de psihologie și a mers să lucreze la Moscova împreună cu soțul ei. S-a întors în Moldova după 8 ani, când trebuia să se nască primul lor copil și au decis să-l crească acasă. Totuși, nu a reușit să se angajeze în domeniul în care își dorea.
După ce Alina a născut al doilea copil, soțul ei a plecat în Londra pentru că nu se descurcau cu salariile din Moldova. A mers și ea după un timp, apoi au luat și copiii, dar nu le-a plăcut metropola. „Prea multă pasivitate și indiferență. În plus, soțul are o problemă de sănătate și nu mi-a plăcut atitudinea celor din spital, dar nici a celor din sistemul de învățământ”, spunea ea. A lucrat o perioadă ca menajeră, apoi s-a angajat la un magazin de haine.
În 2020, la începutul pandemiei, tatăl ei s-a îmbolnăvit de cancer. Atunci Alina a hotărât să revină în Moldova împreună cu familia. Totuși, la scurt timp, soțul s-a întors la muncă în Anglia. „Simt că fără susținere financiară din afară în țară nu ești nimic. Nu cred că văd o ieșire din situație stând acasă. Am 3 copii, cheltuielile sunt mult peste posibilitățile noastre. Aș vrea să le dau o educație, să-i pot duce la activități extrașcolare”, povestește ea. Nu e sigură ce va face în viitor. Se gândește poate să facă o facultate în Londra.
„Stând aici, privesc încolo. De acolo, privești spre țara ta, te macină dorul. Acolo ai asigurare financiară, aici ai căldura pe care nu o ai acolo. Ești într-un zbucium permanent. Ai plecat o dată, apoi ai impresia că rezolvarea e să pleci din nou”.
Deschiderea unei afaceri
Alina avea planuri de a deschide o afacere acum câțiva ani, dar a renunțat între timp: foarte multe reguli, iar alții care aveau afaceri îi recomandau să plătească mită. „Eu nu pot altfel decât corect. Am simțit că mă constrâng unele situații”, povestește ea.
Doina Sîrbu-Pantaz a reușit să deschidă o mică afacere împreună cu soțul ei în 2018, cât încă locuiau la Londra. Au întemeiat o gospodărie țărănească la Meșeni, unde au cumpărat o familie de albine. „Ne-am alocat 10 zile pentru asta, dar nu ne-au ajuns: drumuri, ștampile, așteaptă 2-3 zile pentru o semnătură, du-te la Rezina, înapoi la Chișinău, iar la Rezina… Într-un moment dat, m-am pus pe scări la Poșta Moldovei, acolo e agenția de unde mi-am luat ștampila, și mi-a venit să plâng”, povestește ea.
Doina spune că această experiență a fost un șoc pentru ea. „În Marea Britanie completezi un formular online, trimiți actele prin poștă și în 2-3 zile îți vine confirmarea”, povestește ea.
În 2019, după 7 ani de du-te-vino Anglia-Moldova, Doina a revenit definitiv în țară. „Soțul se săturase de viața «de robot»: ieșea la 6 dimineața ca să ajungă la lucru, se întorcea seara târziu, petrecea mult timp pe drum și puțin timp cu noi”, povestește Doina. Acum locuiesc la Rezina, iar în weekend merg la Meșeni, unde au albinele. Ea lucrează în continuare la un post de radio, iar soțul ei a deschis o mică vulcanizare în Rezina.
Încă nu reușesc să se întrețină din apicultură. Anul trecut, din cauza înghețurilor, le-au murit 99% din albine. Atunci au fost nevoiți să ia credit pentru a relansa mica afacere de familie.
Soțul ei ar fi tentat să se mute în Italia, Doina însă nu vrea – ar trebui s-o ia de la zero, să învețe o limbă nouă, nu ar mai putea lucra la radio. „În Moldova au început să apară tot felul de mici proiecte de instruire pentru femei, pentru tineri… Eu tot particip și mă entuziasmează asta, m-am obișnuit cu gândul că aici vreau să mă dezvolt”, povestește ea.
Reintegrarea copiilor
Fiul Doinei a început școala în Londra și îi plăcea acolo – erau puțini copii în clasă, aveau multe activități interesante, nu trebuia să învețe pe de rost, activitățile și temele mai degrabă îi dezvoltau logica. În plus, se forma și o comunitate de părinți, care organizau diferite activități împreună cu copiii.
Fiul ei s-a integrat totuși și la școala din Rezina, are prieteni, merge la dansuri și pictură, dar încă e nostalgic uneori după școala din Londra. În primul an, Doina povestește că băiatul tot scotea din dulap uniforma de acolo, se tot uita la desenele pe care le-a făcut acolo, îi era dor de colegi.
Cristina Sîrbu are o poveste diferită însă. A plecat în Italia împreună cu părinții când era mică și a făcut câțiva ani de școală acolo. A durat ceva timp să învețe italiana și să se adapteze. A fost nevoită și să schimbe mai multe școli pentru că părinții se mutau des. În cele din urmă, a reușit să se integreze și să-și facă prieteni.
În 2009, odată cu criza financiară din Italia, s-a întors în Moldova împreună cu mama ei. Ar fi trebuit să meargă în clasa a opta. Însă, după începerea școlii, îi era greu să se descurce, deoarece Cristina nu învățase materiile teoretice structurate – fizică, chimie, biologie, matematică – așa cum se face în Moldova, adică fiecare obiect separat. În Italia analizau mai degrabă fenomenele din perspectiva mai multor discipline, de exemplu, cum are loc procesul de ardere. Profesorii din Moldova i-au recomandat să revină la clasa a șaptea ca să-și pună bazele teoretice necesare pentru sistemul de învățământ din țară.
La început, Cristinei i-a fost greu să-și facă prieteni – nu vorbea bine româna, în plus, era la un liceu privat, unde copiii veneau din familii bogate și se îmbrăcau diferit. „Eu purtam pantalonii și ghetele din Italia, care acolo erau foarte ok, iar colegele mele veneau cu genți Luis Vuiton”, povestește ea.
Implicându-se în mai multe activități de voluntariat, ea a reușit să găsească oameni cu viziuni similare, care i-au devenit și prieteni. Cristina spune că anii petrecuți în Italia i-au influențat modul de gândire, au făcut-o mai receptivă la anumite aspecte sociale și au determinat-o să lucreze într-un domeniu care îi este interesant. În prezent, Cristina lucrează la Primăria Mea.
Posibilități reduse de angajare conform studiilor
Atunci când merge în vacanță în Italia, Cristina e tentată să revină acolo, dar nu crede că o s-o facă prea curând. În Chișinău are prieteni, se simte independentă, îi place munca ei. Pentru ea este foarte important că poate lucra într-un domeniu care îi aduce satisfacție, că poate contribui la dezvoltarea societății. E sceptică că ar putea lucra în același domeniu în Italia.
Și Ludmila Rusu a revenit în Moldova în 2019, după 12 ani petrecuți în Italia, unde a făcut liceul și facultatea. A studiat relații internaționale, însă nu a reușit să se angajeze în domeniu.
„În Italia, dacă nu ai pile, nu ai cum să ajungi la un post de lucru bun. Chiar și un post de funcționar în primărie se moștenește în familie – mama o să-l dea fiicei sau nepoatei.”
Ludmilei i-a prins bine revenirea, a locuit singură, a fost o perioadă de regăsire pentru ea. Nici în Moldova nu a reușit să se angajeze în domeniul relațiilor internaționale. Atunci a decis să facă cursuri de programare, iar în prezent lucrează în IT. Ea spune că în Italia ar fi fost imposibil să lucreze într-un domeniu în care nu a făcut facultate.
Totuși, Ludmila planifică să se întoarcă în Italia. Ironia face că în Chișinău l-a cunoscut pe actualul ei iubit, care e italian.
Deși pentru mulți moldoveni întoarcerea acasă este dictată de tot felul de circumstanțe, studiile arată că anumite condiții ar face ca mai multă lume să revină în țară. În septembrie 2021, Oficiul Coordonatorului Rezident al ONU și Organizația Internațională pentru Migrație în Moldova au publicat rezultatele unui studiu privind atitudinile și percepțiile lucrătorilor migranți din diaspora moldovenească. Potrivit studiului, 66% din respondenți s-ar întoarce în Moldova cu câteva condiții: oportunități de angajare/investiții decente pentru un salariu minim variind în jurul la 1200 euro, o guvernare puternică și un stat de drept, o societate mai echitabilă.
*Nume modificat la cererea intervievatei.
