Echipa Sheriff este lideră în Liga Campionilor la capitolul deposedări și save-uri. UEFA a actualizat statistica

main
Foto: FC Sheriff/Facebook

După ce au fost disputate meciurile din a treia săptămână din cadrul Ligii Campionilor, UEFA a actualizat statistica jocurilor. În această săptămână, echipa Sheriff s-a evidențiat foarte bine, scrie moldfootball.com

Sheriff este lideră la capitolul deposedări. Echipa a înregistrat 50 la număr, urmată de Besiktas, care a înregistrat 48 de deposedări și Sporting, care a luat 47. Mijlocașul echipei din Tiraspol Edmund Addo a fost inclus în TOP-3 jucători lideri la capitolul deposedări. Acesta a înregistrat în total 10 deposedări.

Totodată, Sheriff conduce și la numărul de save-uri. Tiraspolenii au înregistrat 21, fiind urmați de Besiktas și Malmo, care fiecare au câte 15 save-uri. Portarul clubului Sheriff Georgios Athanasiadis împarte prima poziție în clasament cu portarul turc Ersin Destanoglu de la Besiktas după numărul de save-uri. Ambii sportivi au reușit performanța de câte 15 salvări.

Totodată, fundașul clubului Sheriff Cristiano da Silva Leite este printre primii trei pasatori ai competiției cu trei pase de gol reușite.

Mijlocașul Sebastian Thill a alergat cea mai mare distanță în primele trei etape din Liga Campionilor – 37,2 km. El este urmat de Joshua Kimmich (36,4 km) și de Edson Alvarez de la Ajax (36,0 km), ambii jucători la Bayern Munchen.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente