Licitația cu blanchete de la ASP: PG a dispus pornirea urmării penale pe abuz de serviciu: „Factori de decizie” ai Agenției ar fi favorizat un agent economic

Procuratura Generală a dispus pornirea urmăririi penale în baza art.327 alin.(2) din Codul penal (Abuzul de serviciu) în cazul licitației cu blanchete de la ASP. Decizia a fost luată în rezultatul examinării adresării prim-ministrei Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, prin care a sesizat despre acțiunile pretins ilegale ale factorilor de decizie ai Î.S. CRIS Registru și ASP.

Foto: UNIMEDIA
Astfel, potrivit investigațiilor preliminare au fost stabilite bănuieli rezonabile că, factorii de decizie din cadrul Agenției Servicii Publice, au încheiat contracte de prestări servicii și acorduri adiționale frauduloase, fără petrecerea procedurii de achiziții publice, în scopul favorizării unui agent economic concret.

Prin urmare, sunt investigate circumstanțele în care aceștia sunt suspectați că au majorat nejustificat cantitatea și suma contractului pentru achiziționarea blanchetelor cu tehnologii de personalizare pentru actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, permise de conducere și certificate de înmatriculare, fapt ce a prejudiciat interesele statului.

La moment, în cadrul cauzei penale vizate supra, se efectuează acțiuni de urmărire penală pentru asigurarea investigării complete, obiective și sub toate aspectele a circumstanțelor acestui caz.

Licitația de blanchete lansată de ASP în luna aprilie a fost oprită în luna septembrie. Prim-ministra Natalia Gavrilița declara atunci că există foarte multe nereguli în privința acestei achiziții, a fost organizată în grabă și cu multiple încălcări ale legii. Raportul care conține 600 de file, ridicat de Corpul de Control al prim-ministrei a fost transmis Procuraturii Generale pentru a verifica legalitatea unor decizii.


Fostul șef al ASP, Vladislav Zara, susține că în luna iunie a fost invitat la Președinție în legătura cu licitația de blanchete. Acestuia i s-ar fi recomandat „cu text deschis” să anuleze licitația deja demarată, fără a primi vreo indicație la subiect în scris. Instituția prezidențială a confirmat că șeful ASP a fost invitat la două ședințe protocolare pentru „a-i aduce la cunoștință elemente de acțiuni concertate, cu riscuri majore de corupție„, în cazul licitației blanchetelor, iar reacția acestuia ar fi venit „urmare a faptului că a fost sesizată Procuratura”.

Anterior, deputatul PAS Radu Marian a solicitat Procuraturii, SIS-ului, CNA-ului, inclusiv premierului interimar, Aureliu Ciocoi, să stopeze licitația de 500 milioane de lei inițiată de Agenția Servicii Publice (ASP).


Pub