Proiectul adoptat de PAS, criticat. „Ironic, vine în contradicție cu recomandarea FMI, de a asigura independența întreprinderilor de stat”

Proiectul de lege ce permite demnitarilor publici de la Președinție, Parlament și Guvern să dețină funcții și în cadrul consiliilor de administrare ale întreprinderilor de stat, cu remunerare, adoptat de Partidul Acțiune și Solidaritate, în prima lectură, vine în contradicție cu recomandarea Fondului Monetar Internațional, care a solicitat R. Moldova să întreprindă acțiuni pentru a fortifica guvernanța în întreprinderile de stat și cele cu capital de stat, prin asigurarea independenței autentice ale acestora de Guvern sau politic. Opinia aparține directorului Executiv al Centrului analitic independent Expert-Grup, Adrian Lupușor, care a calificat drept „ironică” măsura adoptată de majoritatea parlamentară, ieri.

Foto: UNIMEDIA

„Este cumva ironic că această măsură a fost aprobată de Parlament în aceeași zi în care FMI, în comunicatul de presă prin care a anunțat încheierea consultărilor pentru un nou memorandum, a accentuat necesitatea fortificării guvernanței în întreprinderile de stat și cele cu capital de stat. Un element central în acest sens este profesionalizarea consiliilor și asigurarea independenței autentice ale acestora de Guvern sau politic. Un consiliu profesionist și independent asigură un management responsabil, care este și baza pentru eficientizarea și modernizarea companiilor respective. Măsura aprobată astăzi de Parlament vine tocmai în contradicție cu aceste idei și permite exercitarea unor presiuni politice asupra managementului întreprinderilor de stat și a celor cu capital de stat”, a menționat directorul Executiv al Centrului analitic independent Expert-Grup, Adrian Lupușor.

Expert-Grup a făcut public un infografic ce reflectă viziunea Centrului privind profesionalizarea Consiliilor.

Potrivit experților Centrului analitic, „R. Moldova are nevoie rapid de o viziune clară asupra modului în care trebuiesc administrate companiile de stat”, iar arhitectura Consiliilor de administrare a acestor companii ar trebui să arate în felul următor:


Totodată, Expert-Grup a prezentat și responsabilitățile care ar trebui să revină Consiliilor de administrație a companiilor de stat, după cum urmează:

Proiectul de lege, adoptat în prima lectură de Partidul Acțiune și Solidaritate, ce permite demnitarilor publici de la Președinție, Parlament și Guvern să dețină funcții și în cadrul consiliilor de administrare ale întreprinderilor de stat, cu remunerare, a stârnit un val de critici. „Adoptarea unui astfel de proiect are mirosul instituirii sinecurilor pentru un număr îngust de persoane, selectate după principiul loialității personale”, a declarat fostul deputat al Platformei DA Alexandr Slusari.

„Sincer, am rămas perplex. Este o inițiativă legislativă, înregistrată de un deputat PAS cu două zile înainte. Nu are niciun aviz, în afară de raportul comisiei juridice. Nici măcar expertiza direcției juridice din Parlament. Proiectul nu a fost supus audierilor publice”, a mai adăugat Slusari.


Pub