Pfizer anunță că vaccinul său împotriva Covid are o eficacitate de 90,7% la copiii între 5 și 11 ani

Vaccinul anti-Covid-19 Pfizer/BioNTech a demonstrat o eficacitate de 90,7% împotriva coronavirusului într-un studiu clinic efectuat pe copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, a anunţat vineri producătorul american, transmite digi24.ro cu referire la Reuters.

Foto: Profimedia Images

Concluziile au fost trase de speciliști în urma unui studiu la care au participat 2.268 de copii. Potrivit companiei Pfizer, 16 copii participanţi la studiu, care au primit un placebo, s-au infectat cu Covid-19, comparativ cu 3 care au fost vaccinaţi.

Deoarece de două ori mai mulţi copii din cei 2.268 de participanţi la studiu au primit vaccinul comparativ cu placebo, acest lucru echivalează cu o eficacitate de peste 90%.

Pfizer a trimis documentele Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite, iar consilierii externi ai FDA urmează să se întâlnească marţi pentru a stabili dacă vor recomanda vaccinul pentru grupa de vârstă 5-11 ani, scrie Agerpres.

Anterior, Pfizer și BioNTech au anunţat în luna septembrie că vaccinul lor împotriva Covid poate fi administrat și copiilor între 5 și 11 ani, întrucât prezintă un răspuns al anticorpilor ”robust” la copiii din grupa de vârstă 5-11 ani.

În cadrul testelor clinice, copii cu vârste între 5 și 11 ani au primit două doze de vaccin de 10 micrograme, adică o treime din cât se administrează celor peste 12 ani.


Pub