Vine un moment în viața fiecărei femei (și nu numai) când îl simți. Era o dimineață normală de marți, când mi-am pus sutienul și… mi-am dat seama că ceva nu era în regulă. Mi-am amintit imediat că am avut și niște dureri în timpul nopții. Am palpat și l-am simțit. Un nodul umflat și supărat se ascundea în partea de jos a sânului meu drept. Imediat am cerut o a doua opinie, iar soțul meu a confirmat ce simțisem. M-am întristat. Atât pentru că era posibil să am cancer și să mor, cât și pentru că altă dată soțul meu îmi punea mâna pe sâni din cu totul alte motive.
Eu sunt o norocoasă, am avut mereu noroc de o sănătate foarte bună. În afară de un mic accident și un deget rupt, nu am avut de-a face prea mult cu spitalele și doctorii. Merg la controale din când în când, desigur că mai rar decât ar trebui s-o fac. Dar fix de asta, pentru că n-am avut bătăi de cap până acum, mă gândesc uneori că n-am cum să scap și într-o zi voi ajunge la spital, cu o boală rară și greu de diagnosticat, încâlcită în perfuzii, condamnată precis la moarte. Mi se pare că mintea mea naivă, tulburată pe parcursul vieții numai de câteva răceli, își construiește aceste scenarii ca să se apere. Pentru că atunci când sau dacă se va întâmpla, scenarista asta de horror care trăiește în capul meu să poată exclama „ți-am spus eu!” Fix așa a țipat când am găsit nodulul. Partea rațională a predominat o clipă. „Merg la medic”, mi-am zis.
Câteva ore mai târziu, la recepția spitalului, cu o coadă de oameni în spate, încercam să explic de ce am venit. „Știți, eu azi dimineață mă palpam și am găsit un nodul…” La auzul acestui cuvânt ochii femeiei s-au făcut și mai mari de după ochelari. „Imediat la urgențe!”, mi-a strigat. Și din acest moment partea rațională din mine a pierdut controlul, preluat imediat de scenarista horror, preocupată mai mult de cui să dea toate parolele de la rețelele de socializare, cui va rămâne pisica și, desigur, despre cum să fiu îngropată astfel încât să dăunez cât mai puțin mediului înconjurător. (V-ați gândit vreodată cât rău fac vopseaua și florile de plastic de pe sicrie sau fumul în urma incinerării? Eu da. Cele câteva ore cât am așteptat la urgențe am avut destul timp să găsesc și soluția: o înmormântare verde, biodegradabilă. Ce ușurare!)
Când am intrat, în sfârșit, la un medic, aveam testamentul scris în minte. După o palpare și câteva întrebări, medicul mi-a spus că probabil e legat de ciclul menstrual, dar că cel mai bine ar fi fost să fac o mamografie sau ecografie la sâni, ca să mă asigur că totul e în regulă. Mai ales că ultima oară făcusem una pe vremurile când Partidul Democrat abia se instaura la putere. Nu faceți ca mine.
Bun, programez ecografie. Dar, oricât de bun ar fi sistemul public medical spaniol (și e foarte bun), e unul care se mișcă foarte încet, iar ecografia mea, chiar în regim preferențial, a fost programată la aproape două luni distanță. Între timp, aveam planuri să vin la baștină și pentru că la privat în Moldova un pachet întreg de analize ginecologice mă costă cât mamografia la un singur sân în Spania, am zis să profit de situație.
Stau culcată, pe jumătate goală, într-un cabinet întunecos de la subsol. Iar doctora, mare, blondă și maternă, se uită fix la ecran în timp ce îmi face ecografia. Îi strigă unei asistente de după perdea, într-o amestecătură de rusă și română, niște cifre și termeni pe care nu-i înțeleg. Când zice „12” mă gândesc că atâția ani mai am de trăit, poate luni. Apoi îmi iau inima în dinți și întrerup șuvoiul de termeni medicali – „știți, eu am venit aici pentru că am un nodul”. Îi arăt unde, iar ea îmi face un semn cu mâna prinsă în inele de aur – „ajungem și acolo”. Încrederea ei mă face să mă tem mai puțin. Simt cum o lacrimă îmi alunecă spre ureche și nu știu dacă e de la emoție, frig sau teamă.
Cât așteptam ca ginecologa să-mi interpreteze rezultatele, n-am rezistat și am mai citit câteva articole. Așa am aflat că în Moldova sunt peste 10 mii de femei care luptă cu cancerul mamar, că aproximativ o mie de cazuri noi sunt depistate anual și pacientele sunt tot mai tinere. Citesc că ajută să naști până la 30 de ani și o muscă mare și grasă bâzâie deasupra căciulii mele. Mă gândesc la femeile pe care le cunosc și care au trecut prin asta – toate au supraviețuit și mi se par niște zeițe care au coborât în focul infernului, au ținut mâna întinsă în el și au revenit înapoi mai puternice și pline de viață. Aflu că 90% dintre femeile diagnosticare supraviețuiesc și duc o viață normală. Partea rațională revine, încet.
Sunt chemată în birou. Aveam un nodul. Dar nu acolo unde l-am găsit eu prima oară și nu atât de fatal pe cât am crezut. Ce găsisem atunci era o inflamație provocată de sindromul premenstrual. Nodulul meu e mic și deocamdată inofensiv. Trebuie doar să merg la control din când în când. Expir, în sfârșit.
Îmi amintesc cât de privilegiată sunt, că am avut timp și bani să merg la medic. Ironic, toată această sperietură am tras-o fix în octombrie, luna internațională de conștientizare a cancerului mamar. Poate a trebuit să se întâmple, ca să învăț o lecție, dar și pentru ca să le pot spune și mai răspicat femeilor din viața mea: aveți grijă de voi și nu vă rușinați niciodată să cereți ajutor. Palpați-vă o dată pe lună, vedeți aici cum. Găsiți timp și resurse pentru sănătatea voastră.
