„Convenția de la Istanbul este contrară Constituției”. Deputații BCS au contestat actul la Înalta Curte

Deputații BSC Grigore Novac și Vasile Bolea au depus o sesizare la Curtea Constituțională pentru controlul constituționalității Legii nr. 144 din 14 octombrie curent, cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei, cunoscută și drept Convenția de la Istanbul. Despre acest fapt Novac a anunțat pe pagina sa de Facebook.

Foto: UNIMEDIA
„Astăzi, împreună cu colegul meu Vasile Bolea, am depus o sesizare la Curtea Constituțională, pentru controlul constituționalității Legii nr. 144 din 14 octombrie curent, cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei, cunoscută și drept Convenția de la Istanbul. Referitor la motivele sesizării ne-am expus de mai multe ori și considerăm că scopul Convenției este altul camuflat și total străin convingerilor majorității cetățenilor Republicii Moldova, dar cel mai important, este contrar prevederilor Legii Supreme a Republicii Moldova”, a menționat deputatul Grigore Novac.





La 14 octombrie, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, în lectură finală, ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Instanbul), cu votul a 54 de deputați PAS.

„Pe parcursul mandatului meu de președinte al țării, am blocat ratificarea Convenției de la Istanbul, fiindcă sunt ferm convins că acest document este o amenințare pentru tradițiile spirituale multiseculare ale poporului nostru, bazate pe ortodoxism, pentru moralitatea publică și pentru valorile familiale, pentru educația tinerei generații în spiritul moralității și respectului față de părinți”, a mai adăugat Dodon.

Totodată, fețele bisericești îi cer Maiei Sandu să nu promulge Convenția de la Istanbul. Într-o adresară publică, Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni a declarat că termenul de „gen”, folosit în Convenție, se referă la „sexul social”, iar „acceptarea acestei definiții din Convenția de la Istanbul presupune negarea existenței diferențelor naturale dintre cele două sexe biologice – bărbat și femeie”.

Pe de altă parte, Ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, a salutat ratificarea Convenției de la Istanbul, de către Republica Moldova. „Prin această Convenție, cred că femeile și fetele din Moldova vor deveni o parte mai puternică și mai activă a societății”, a declarat acesta.


Pub