Vă invităm să citiți un interviu cu directoarea Teatrului Republican „Luceafărul”, Vitalia Grigoriu, în care veți afla mai multe detalii despre viața sa de actriță, cât și despre cum e să conduci o instituție teatrală în Moldova.
Cine este Vitalia Grigoriu?
Sunt o actriță care ultimii 20 de ani joacă pe scena legendarului teatru „Luceafărul”, iar în urma unor circumstanțe imprevizibile, am fost îndemnată de către colegi să plonjez într-o funcție absolut neașteptată pentru mine, cea de directoare.
Ce presupune a fi directoare a unui teatru?
A fi directoare a unui teatru presupune încordare sistematică. Întâi de toate, să găsești metode cum să aduci publicul la spectacole, iar ca asta să se întâmple e nevoie de acoperit foarte multe cerințe: trebuie să ai un produs calitativ, pe care sunt convinsă că îl putem oferi împreună cu echipa de creație, personalul artistic, personalul tehnic și cel administrativ; trebuie să asiguri spectatorilor un spațiu comod unde vor petrece cu plăcere două ore din viața lor și, desigur, să fac tot posibilul să avem producții noi și curioase, care necesită investiții de la 200 000 de lei în sus, iar dacă pretinzi la un spectacol deosebit, prețul poate fi dublu.
A fi directoare presupune a investi în echipa cu care lucrez, o echipă compusă din 80 de oameni talentați și dedicați meseriilor lor. Oameni pe care îi voi apăra, oameni care au avut încredere în mine și cu care, umăr la umăr, vom realiza în continuare proiecte senzaționale.
Care sunt provocările cu care se confruntă Vitalia Grigoriu?
Întâi de toate vreau să zic, niciodată n-a fost visul meu să ocup vreo funcție administrativă, dar susținerea colegilor m-a motivat să depun dosarul la concursul de stat. Am simțit că împreună vom putea face Teatrul „Luceafărul” să înflorească, vom monta în continuare spectacole bune, vom invita regizori celebri, vom câștiga finanțări și granturi.
Fosta conducere ne-a lăsat doar cu două spectacole în repertoriu, iar după prima premieră din mandatul meu a început pandemia și teatrele au fost închise. Desigur, cultura n-a fost niciodată o prioritate în Moldova, iar acest lucru se răsfrânge asupra tuturor aspectelor vieții sociale. Un popor educat merge la teatru! Un popor educat corespunde tuturor aspirațiilor spre care tindem, dar de care suntem la fel de departe ca spectatorii de ușile teatrelor.
Așa cum e prima mea funcție administrativă, încă învăț. E nevoie de multă muncă ca să pătrund în esența unor lucruri la care fiind actriță, sinceră să fiu, nu mă gândeam. Teatrul e un mecanism complex și foarte scump. Dacă adunăm salariile, costurile de reparație și întreținere, costurile pentru proiectele artistice și, desigur, facturile, care în sezonul rece pot depăși 100 000 de lei lunar, ajungi la o sumă exorbitantă. Facem sforțări ca să atragem diverși parteneri din domeniul afacerilor și să colaborăm cu diverse instituții culturale, parteneriate vitale pentru a ne satisface ambițiile artistice. Statul ne oferă jumătate din banii necesari doar pentru salarii, restul cheltuielilor și le asumă teatrul. Cheltuieli pe care le acoperim din biletele vândute și câteva spații pe care le dăm în chirie. Desigur, ne-am dori statul să fie mult mai aproape de teatre, să se implice în lucrările de întreținere a clădirilor care sunt monumente istorice și să susțină măcar o montare pe an.
Provocări sunt multe, dar vom continua să investim cât mai mult în spectacole noi și în oamenii care fac Teatrul „Luceafărul” să fie o perlă culturală în inima capitalei. Sunt convinsă că vom reuși, cel puțin, să ne recuperăm banii.
E teatrul o afacere care lucrează în minus?
Teatrul lucrează, deseori, în minus, dar teatrul nu este o marfă pe care trebuie s-o vinzi mai scump decât ai cumpărat-o. Scopul teatrului nu este să facă profit. Teatrul este un instrument de educație, de meditație, de bucurie, de relaxare.
Scopul meu în acest mandat este să aduc „Luceafărul” la o sustenabilitate naturală, să ne permitem să oferim salarii decente și să investim în proiecte curajoase. Vrem să invităm un regizor celebru ca Radu Afrim, Silviu Purcărete sau Kirill Serebrennikov. E un risc imens pentru că nu poți ști care va fi efectul asupra spectatorilor și ar presupune niște costuri colosale, dar e un risc pe care am vrea să ni-l asumăm.
Deseori ne întrebăm de ce tinerii nu vin la teatru, dar poate teatrele nu le oferă ceea ce le place, ceea ce vor să vadă, ceea de ce au nevoie? Iar ca să le satisfacem nevoile trebuie să avem tineri şi în personalul teatrului, care să ne ajute să înțelegem ce-și doresc ei de la teatru. Desigur, e greu să motivezi un actor începător să vină la un salariu de 4000 de lei, dar căutăm soluții pentru a-i remunera mai bine.
„Luceafărul” să mândrește că în funcția de director artistic al teatrului este Slava Sambriș. Slava e un creator incredibil, cu o viziune regizorală și un simț artistic extraordinar și, fără modestie, pot să spun că e cel mai bun regizor pe care-l avem la ora actuală în Moldova. Odată cu el la teatru au venit mai mulți tineri care cred în viziunile sale și mă bucură că spectacolele sale plac, că adună recenzii bune și trezesc curiozitatea tinerilor pentru teatru.
E greu să fii o femeie în funcția de conducere?
Desigur, mă ciocnesc de neîncredere din partea bărbaților care lucrează în alte domenii decât cel cultural. Ultimul caz a fost acum câteva zile când căutam o agenție care să găsească o soluție pentru încălzirea sălii de spectacol. Când m-a văzut – șeful agenției a zâmbit, când îi puneam întrebări – îmi zâmbea, nu mă lua în serios. Dar lucrurile s-au schimbat când am ajuns la semnarea contractului. La construcții și inginerie nu mă pricep, dar mă pricep să negociez și să semnez un contract . Înainte de orice întâlnire mă pregătesc bine, știu de ce avem nevoie și caut un specialist care să mă consulte și cu care, în tandem, să găsim cea mai bună soluție pentru toți.
Păi, uite la negocierea contractului lucrurile se limpezesc şi neîncrederea se transformă în colaborare, încep să mă sune, să-mi propună diferite opțiuni și o aleg pe cea care corespunde necesităților noastre. Chiar şi la concursul de stat am simțit acest zâmbet cu nuanță de scepticism, pentru că ceilalți candidați erau bărbați.
Știu ce am de făcut și am încredere în echipa cu care lucrez. Sper doar că faptul că sunt femeie nu va fi niciodată un impediment pentru a obţine ceea de ce avem nevoie pentru teatru. Sincer, mi-e frică uneori de asta, dar alung acest gând pentru că am un scop bine definit și sunt sigură că voi reuși. Pentru asta sunt aici!
Ce-și dorește Vitalia Grigoriu?
Aş vrea să devină o tradiţie să mergi la teatru, deocamdată e ceva ocazional. De ziua medicului, toţi medicii vin la teatru. La fel, de ziua învăţătorului sau înainte de vacanţă toţi copiii sunt aduşi la teatru. Vreau să lupt cu această percepție romantică și să devenim un element esențial în viața Chișinăului. Vom colabora cu oameni din diferite domenii, vom experimenta, vom investi în proiecte curajoase pentru a atrage publicul și pentru a le arăta că teatrul poate fi divers, poate fi actual și autentic, poate fi necesar și util.
Ocup această funcţie într-o perioadă foarte complicată. Îmi pare rău că din cauza pandemiei puțini spectatori au văzut spectacolele noastre și am fost nevoiți să renunțăm la montarea unor spectacole pentru că nu dispuneam de resurse.
De la începutul mandatului, timp de un an și jumătate, am avut deja 3 premiere. Două dintre ele ne-au adus 8 cele mai importante nominalizări în cadrul Galei premiilor UNITEM, spectacolele „Flori de mină” și „Tata”, ambele montate de Slava Sambriș.
„Flori de mină” are o soartă foarte grea. E un spectacol fantastic, însă premiera acestuia a avut loc chiar înainte de lockdown și foarte puțini oameni au aflat despre el. Acum, după redeschiderea teatrelor, când văd că în sală sunt 20 de oameni la acest spectacol mi se rupe inima.
Hai să începem cu pași mici, acum îmi doresc cel mai mult să putem umple sala la acest spectacol și vreau să vă lansez o invitație. Pe 23 octombrie vom juca „Flori de mină” în regia lui Slava Sambriș și vom organiza acces liber în sala de spectacol după ce spectatorii cu bilete își vor ocupa locurile. Veniți să-l vedeți!
Le doresc tuturor cititorilor cât mai multă sănătate, curaj, încredere și să ne vedem cât mai des la Teatrul Republican „Luceafărul”.
