Din 14 octombrie Moldova a intrat în stare de alertă în sectorul energetic, stabilind un șir de măsuri, printre care și utilizarea păcurii pentru producerea energiei electrice și termice, dar și pregătirea unor măsuri compensatorii pentru consumatorii de gaze.
În contextul stării de alertă, Moldovagaz a anunțat care este deficitul de gaze naturale și categoriile de consumatori protejate, dar și ce categorii ar putea risca să rămână fără gaze, dacă nu va fi soluționată criza.
Ministrul Spînu a avut o deplasare la Sankt-Petersburg, Rusia, unde urma să se întâlnească cu șeful Gazprom, dar întrevederea nu a mai avut loc „din motive obiective”. La întoarcere, Spînu a evitat să anunțe vreo cifră și a declarat că o majorare a prețului este inevitabilă, iar Guvernul va veni cu suport, în special pentru familiile vulnerabile.
Între timp, opoziția critică guvernarea PAS „că evită să se implice în negocierile privind livrarea de gaze naturale și pasează această responsabilitate pe MoldovaGaz, în timp ce lideri ai țărilor europene, ca Germania și Ungaria, au discutat cu Kremlinul și au obținut un preț favorabil și un contract de durată”.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale evită să spună care este prețul pentru mia de metri cubi anunțat de Gazprom în negocierile cu Moldova privind contractul de furnizare a gazelor naturale. Totuși, Andrei Spînu afirmă că „prețul de piață nu ar fi unul corect și acceptabil pentru țara noastră”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!