Președinția confirmă că l-a invitat pe Kozak la Chișinău: „Când și dacă vine” nu se știe

Președinția a expediat încă săptămâna trecută o invitație către șeful-adjunct al administrației președinției Federației Ruse, Dmitrii Kozak pentru a efectua o vizită în Republica Moldova.

Foto: Dmitri Kozak

„Președinția l-a invitat încă săptămâna trecută pe domnul Kozak. Dacă și când va avea loc vizita nu avem informații”, a declarat pentru UNIMEDIA Lilia Anghel, șefa secției comunicare cu mass-media a instituției prezidențiale

Anunțul că Dmitri Kozak ar urma să vină într-o vizită la Chișinău l-a făcut deputatul PAS, Mihai Popșoi, în contextul discuțiilor privind negocierile cu concernul rus Gazprom a unui nou contract de furnizare a gazelor naturale sau prelungirea acordului vechi.

Fostul deputat al Platformei DA, Alexandr Slusari s-a arătat surprins că astfel de anunțuri vin de la deputați și nu de la instituțiile statului responsabile de lansarea unor astfel de invitații și organizarea acestor vizite.

Ultima dată Kozak a fost la Chișinău în luna august. Oficialul rus a avut o întrevedere cu președinta Maia Sandu, care nu s-a încheiat cu declarații comune pentru presă.

„Federația Rusă este de acord să ajute Moldova, dar pe bază de înțelegeri convenabile pentru ambele părți”, a declarat atunci Kozak.


Pub