A aprins focul cu benzină: O femeie din Cahul, spitalizată cu arsuri grave

O femeie în vârstă de 68 de ani, locuitoare a comunei Moscovei, raionul Cahul, a fost spitalizată cu arsuri grave, după ce a încercat să aprindă focul într-un cotlon din curte.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit poliției, incidentul a avut loc la data de 16 octombrie. Femeia ar fi încercat să aprindă focul în cotlonul din curte, folosind un lichid cu miros specific de benzină. În urma încercării nereuşite, aceasta s-a ales cu arsuri de gradul I şi II.

La moment, aceasta se află în stare gravă, inconştientă, fiind internată în IMSP Cahul.

Femeia se afla la evidența medicului psihiatru și locuia de una singură.

Poliția investighează cazul.


Pub