Parametrii revizuiți ai bugetului de stat pentru anul 2021 sunt următorii: venituri – în sumă de 45,1 miliarde de lei, cheltuieli – în sumă de 57,2 de miliarde lei, deficitul bugetar – 12,1 miliarde de lei.
Majorările veniturilor se datorează, în principal, creșterii încasării taxelor, în special – a Taxei pe Valoare Adăugată, precum și creșterii exporturilor.
Cele mai mari creșteri de cheltuieli se referă la Programul în sectorul drumurilor, Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, reabilitarea drumurilor locale, suplinirea fondurilor de urgență ale Guvernului, ocrotirea sănătății, cheltuieli de personal.
Ca urmare a modificărilor operate, Bugetul public național se modifică după cum urmează: venituri – în sumă de 72,8 miliarde de lei (+8,8%), cheltuieli – în sumă de 85,5 miliarde de lei (+4,4%), soldul (deficitul bugetar) – în sumă de 12,7 miliarde de lei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!