Gavrilița vrea mai mult comerț cu CSI. Doar 15% dintre exporturi ajung într-acolo

15 Oct. 2021, 15:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
15 Oct. 2021, 15:26 // Actual //  Lupu Eduard

Premiera Natalia Gavrilița, care a participat în regim de teleconferință la Consiliului șefilor de stat ai Comunității Statelor Independent a vorbit despre consolidarea legăturilor comerciale dintre statele membre.

”Suntem interesați în consolidarea și dezvoltarea în continuare a legăturilor comerciale în cadrul CSI pe principii de egalitate și în condiții reciproc avantajoase. Piețele țărilor din Comunitatea Statelor Independente sunt bine cunoscute producătorilor și exportatorilor moldoveni. Suntem gata să furnizăm produse agricole competitive și de înaltă calitate, dar și produse industriale. Sunt sigură că țările noastre au un mare potențial pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, care nu a fost pe deplin valorificat până acum. În opinia mea, una dintre sarcinile CSI este de a realiza acest potențial al cooperării comerciale și economice cât mai plenar”, a punctat Gavrilița.

Potrivit ei, faptul că Republica Moldova are un regim de liber schimb cu Uniunea Europeană nu este un obstacol. Dimpotrivă: credem că acest lucru face ca țara noastră să devină mai atractivă pentru partenerii din CSI, inclusiv în ceea ce privește deschiderea de întreprinderi mixte, creșterea investițiilor și implementarea proiectelor reciproc avantajoase care vizează diferite piețe. Suntem încrezători că viitorul constă în deschiderea pentru integrare, conjugarea zonelor de liber schimb, în ​​eliminarea barierelor și impedimentelor în calea circulației mărfurilor, serviciilor și oamenilor, în cooperarea deschisă și reciproc avantajoasă, care sporește bunăstarea cetățenilor și a țărilor noastre.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în opt luni ale anului Republica Moldova a exportat mărfuri și produse în CSI în sumă de 282,4 mil. de lei, iar cota în total livrări este de 15,6%. Pentru comparație, în UE volumul total al exporturilor a totalizat 1,1 miliarde USD cu o cotă de 62,6%.

Realitatea Live

26 Apr. 2024, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
26 Apr. 2024, 17:14 // Actual //  Lupu Eduard

În urma apariției imaginilor în presă cu o casă construită pe acoperișul unui bloc de locuit, Pretura sectorului Centru aduce următoarele precizări. Conform informațiilor furnizate de autoritățile locale, casa respectivă a fost construită în anul 2016.

În ceea ce privește construcția ilegală, autoritatea publică locală a sesizat Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică încă din anul 2020. Inspectoratul este responsabil de verificarea legalității și a disciplinei în construcții.

Deși autoritățile locale au sesizat problema, conform prevederilor legale, nu pot întocmi procese-verbale contravenționale pentru astfel de situații, deoarece construcția anexelor, balcoanelor, copertinelor sau transformarea acoperișurilor care afectează aspectul arhitectural al blocurilor locative intră sub incidența competenței Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției.

În acest context, examinarea și gestionarea cazului sunt de competența Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției, care vor lua măsurile necesare în conformitate cu legea.

Imaginea cu casa construită pe un bloc de locuit din Capitală u fost distribuite pe internet.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău