Moldova trimite 20 de cadre medicale la Iași. Medicii vor pleca să ajute personalul spitalului modular de la Lețcani

PTcxMTlhMDJiYzg2MjY0YTNjZTAwN2NkNjQ3Njg1M2U5.thumb
Foto: Guliver/Gettyimages

20 de medici și asistenți medicali din Republica Moldova vor pleca să ajute personalul medical la spitalul modular de la Lețcani, a anunțat vineri șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, relatează Digi24.

„Am primit, prin Ministerul de Externe și către Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, oferta Republicii Moldova de a trimite cadre medicale. (…) S-a decis acceptarea acestei oferte. Vor fi 20 de cadre medicale ce vor fi folosite la Iași, la Spitalul Lețcani, pe lângă cadrele militare și civile care lucrează acolo”, a declarat Raed Arafat într-o conferință de presă.

El a precizat că au fost discuții și cu reprezentanții Colegiului Medicilor din România și urmează să se emită documentele temporare de practică medicală.

„Am avut o discuție cu președintele Colegiului Medicilor, urmează să se emită documentele temporare de practică medicală. Este vorba despre medici și asistenți medicali. S-a discutat la Iași. Este nevoie mare și chiar sunt bineveniți ca să sprijine, ca să permită creșterea numărului paturilor la Lețcani. Urmează să ajungă colegii din Moldova, să participe alături de colegii noștri din Iași la îngrijirea pacienților cu probleme COVID”, a arătat şeful DSU.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente