Blinele sărățele din bostănei

Deși peste Prut li se spune dovlecei, noi în Moldova îi numim bostănei, un diminutiv al bostanului. În octombrie Bojica încă mai aranjează bostăneii frumos pe la tarabe. De ce să nu gătim și noi ceva bun din ei? Eu prefer bostăneii cruzi, un pic marinați cu zeamă de lămâie, în salate, combinați cu mere, frunze și nuci.

Maică-mea însă are câteva rețete de firmă: tocană, prăjiți în făină și blinele. Recunosc, în copilărie nu-mi plăceau bostăneii și nicio mâncare din bostănei nu mă cucerea. Am ajuns să apreciez gustul acestor blinele deja fiind adultă. Nu sunt dulci și mai au o aromă pronunțată de usturoi. Dar sunt atât de bune la gust, că și copiii mei le adoră! Merg și ca o gustare de seară, la o bere, dar și cu smântână sau cu ou fiert la mic dejun. Aceste blinele pot fi făcute după aceeași rețetă, dar din morcov, cartof dulce sau mazăre. Uneori eu fac un amestec din 2 legume ca să iasă mai gustoase.

Ingrediente:

4 bostănei

2 ouă

1 pahar de chefir

făină (cât să obțineți un amestec gros ca smântâna)

4 căței de usturoi

ulei

sare și piper

Etape:

  1. Pentru obținerea unor blinele puhave, gustoase și bine prăjite, bostăneii trebuie dați prin răzătoare măruntă, sărați și lăsați pe jumătate de oră să elimine zeama;
  2. Scurgeți zeama acumulată de la bostănei, amestecați tocătura de bostănei cu ouă, sare, chefir, făină și usturoi tocat. Acest amestec trebuie să devină gros ca smântâna de casă;
  3. Blinelele de bostănei trebuie prăjite la foc iute, pe ambele părți. După prăjire este preferabil să lăsați blinele pe un prosop de hârtie, pentru a absorbi surplusul de ulei. 

Sunt delicioase dacă le serviți cu un iaurt sau chefir. Dacă vreți să le dați o culoare mai aprinsă sau vreți să le faceți colorate, apelați și la alte legume.

De la peste 7 mii de km depărtare de Moldova, tot cu gândul la casă și oamenii de aici rămâne. Ține mult la producătorii locali și ne dă idei cum putem să-i susținem gătind ceva inspirat în fiecare săptămână.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.