BCS, cu moțiune simplă împotriva lui Litvinenco: PAS a făcut tot posibilul să subjuge justiția

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a înaintat o moțiune simplă asupra activității ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco. Anunțul a fost făcut de către deputatul Blocului, Vasile Bolea, care a precizat că moțiunea este motivată de subordonarea politică a justiției, iar „PAS a făcut tot posibilul să subjuge justiția independentă”.


Foto: UNIMEDIA

„Înaintăm o moțiune simplă asupra activității Ministerului Justiției. Au trecut mai bine de două luni de când ministrul Litvinenco este în funcție și nu vedem nicio inițiativă generată de minister. Vremurile bune au ocolit R. Moldova. 

PAS a făcut tot posibilul să subjuge justiția independentă. Ne sunt încă vii în memoria momentelor din perioada anilor 2010 - 2019. Domeniul reformării justiției, actuala guvernare a început cu stângul”, a spus deputatul BCS, Vasile Bolea.


Pub