(video) Voronin, către Spînu: Nu ți-a deschis ușa nici Miller, dă nasul jos și apucă-te de lucru

Schimb de replici la ședința Parlamentului, între ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, și Vladimir Voronin. Totul a început după ce deputatul BCS Oleg Reidman i-a cerut lui Spînu explicații cu privire la negocierile dintre Moldovagaz și Gazprom, iar acesta a spus că guvernarea comunistă ar fi vinovată de criza în care se află acum Moldova. Drept răspuns, Voronin i-a sugerat „să dea nasul în jos” și „să se apuce de lucru”.

Foto: UNIMEDIA

„Profit de faptul că sunteți aici. Ce-i cu gazul? Pe parcursul acestor ani, noi nu am avut probleme cu gazul. Gaz a fost în cantitățile necesare. Ceea ce ține de datorii, dacă ținem cont de reintegrarea teritorială, politică a Republicii Moldova, noi am avut un sistem unic și am insistat că este un sistem unic de gazificare. Cum am discutat până la semnarea protocolului, pot să vă povestesc și să vă dau un sfat, cum trebuie de discutat cu Gazprom. În rezultat, am avut gaz. Nu am auzit în vreun mesaj că Gazprom șantajează Republica Moldova cu datoria istorică. Nu trebuie să speculați. Dvs nu ați putut să discutați, nu ați discutat, ați dormit”, a declarat Reidman.

„Vreau să vă întreb dacă ați semnat protocolul din 23 aprilie 2007 între Moldova și Gazprom. A semnat Zinaida Greceanîi și Oleg Riedman și ați recunoscut datoria pe care o are MoldovaGaz față de Gazprom și v-ați angajat să faceți tot posibil ca să nu avem acea datorie. Ce ați făcut ca să nu ajungem în situația asta? Și domnul Voronin, Reidman era consilerul dvs, Grecianîi era vicepremier, iar Dodon - ministrul Economiei. Ați adus țara să fie șantajată energetic”, i-a răspuns Spînu.

„Sursele energetice au fost și vor fi mereu elemente politice. Să fiți mai atenți când vă implicați în aventuri legate cu Crîmskaia Platforma. Matale nu ți-a deschis ușa nici Miler, nu că altcineva. Să dai nasul în jos și să te apuci de lucru”, a intervenit Voronin.

„Indiferent cine v-a deschis ușa, dvs ați adus țara unde este. Generația mea răspunde și trebuie să scoată mizeria făcută. Moldova va avea gaze și nu trebuie să speculați”, i-a răspuns Spînu lui Voronin.

Ministrul Spînu a avut o deplasare la Sankt-Petersburg, Rusia, unde urma să se întâlnească cu șeful Gazprom, dar întrevederea nu a mai avut loc „din motive obiective”. La întoarcere, Spînu a evitat să anunțe vreo cifră și a declarat că o majorare a prețului este inevitabilă, iar Guvernul va veni cu suport, în special pentru familiile vulnerabile.

Între timp, opoziția critică guvernarea PAS „că evită să se implice în negocierile privind livrarea de gaze naturale și pasează această responsabilitate pe MoldovaGaz, în timp ce lideri ai țărilor europene, ca Germania și Ungaria, au discutat cu Kremlinul și au obținut un preț favorabil și un contract de durată”.

Pe 13 octombrie, Comisia pentru Situații Excepționale a instituit stare de alertă în sectorul energetic. 

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale evită să spună care este prețul pentru mia de metri cubi anunțat de Gazprom în negocierile cu Moldova privind contractul de furnizare a gazelor naturale. Totuși, Andrei Spînu afirmă că „prețul de piață nu ar fi unul corect și acceptabil pentru țara noastră”.


Pub