În cadrul ședinței de astăzi, Parlamentul a aprobat în lectura a doua proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) privind Proiectul „Răspuns de Urgență la Covid-19 – finanțare adițională”.
Conform documentului, resursele financiare vor fi folosite pentru achiziționarea vaccinurilor la prima etapă de implementare a imunizării a circa jumătate din numărul populației. Totodată, banii vor fi investiți în sistemele lanțului frigorific, dezvoltarea sistemelor informaționale în sănătate, gestionarea deșeurilor medicale, precum și acordarea de asistență tehnică destinată fortificării capacităților de implementare a procesului de imunizare.
Republica Moldova va putea achiziționa vaccinurile din diferite surse, inclusiv direct de la producători sau prin intermediul platformei COVAX și din alte state ce dispun de stocuri suplimentare de vaccinuri.
Acordul de finanțare cu AID privind implementarea Proiectului „Răspuns de urgență la Covid-19 – finanțare adițională” a fost semnat la 9 august curent. Acesta intră în vigoare, urmare a ratificării de către Parlamentul Republicii Moldova și ulterioara notificare a Băncii Mondiale privind îndeplinirea tuturor procedurilor juridice interne. Termenul de implementare a Acordului este până la data de 30 aprilie 2023.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!