(foto) O dedicație. Dacă orașul Chișinău ar fi un copil, l-aș îmbrățișa și i-aș spune să nu-i fie teamă de „dinozaurii din piatră”

FotoJet – 2021-10-14T154529.183
Foto: arhiva personală a autoarei

Dacă orașul Chișinău ar fi un copil, l-aș îmbrățișa și i-aș spune să nu-i fie teamă de „dinozaurii din piatră” care se construiesc cu viteza luminii. Dacă orașul Chișinău ar fi un tânăr îndrăgostit, i-aș spune să tragă cu ochiul prin Centrul Vechi, pentru că e ceva romantic acolo. Dacă orașul Chișinău ar fi de vârsta mea, i-aș spune să aibă încredere în sine și că totul abia începe. Dar adevărul este că… orașul Chișinău nu este de vârsta mea, însă încă poate fi tot ce-și dorește el, oameni buni în jur să fie.

Am avut o temă pentru acasă, vreau să numesc asta așa, iar subiectul suna în felul următor: „Scrieți ceva despre Chișinău, tot ce vreți voi, orice idee e binevenită”. Bun, o să scriu despre Chișinăul văzut prin ochii mei. Despre orașul care este în fiecare zi aproape la fel, dar pe care de fiecare dată aleg să-l văd diferit.

Ilinca, iulie 2021

„Despre ce totuși este Chișinăul meu?”, m-am întrebat eu înainte de a scrie și absolut involuntar prin cap mi-au trecut flashbackuri cu oameni, nu cu locuri.

Chișinăul meu este despre prietenii mei pe care i-am cunoscut în prima mea tinerețe. Despre întâmplările care niciodată nu sunt întâmplătoare și despre cum o simplă frază, gen: „Mergi spre Ștefan? Hai, eu tot”, poate schimba ulterior viața ta la 180 de grade.

Artcor, iulie 2021

Chișinău este despre cum un bilet lăsat în buzunarul unui om pe care-l vezi în cafeneaua ta preferată cu Wi-Fi gratuit poate lega o prietenie caldă menținută chiar și la distanță.

Chișinău este despre: „Bună ziua, ne bucurăm să vă revedem!”, auzit la ușa cafenelei preferate sau despre: „Ce fain că ne-am întâlnit întâmplător”, la intersecție dintre străzi.

Sincer de pe str. Eminescu 50

Chișinău este despre prima mea dragoste adevărată. Este despre toți oamenii pe care i-am cunoscut odată.

Lică Sainciuc la vârsta de cinci ani, pictat de mama sa, Valentina Rusu-Ciobanu.

Chișinău este despre teatru. Vai, ce mult m-a făcut orașul ăsta să iubesc teatrul.

Chișinăul meu este despre un loc de pe strada Kogălniceanu, acolo învăț să zbor.

Orașul ăsta este indubitabil despre designeri, arhitecți, scriitori, poeți, actori, fotografi, regizori, sculptori, graficieni, bucătari, patiseri, giuvaiergii, artizani și mulți, mulți alți oameni talentați care încearcă să facă lucruri bune la ei acasă.

Iurie Gologan, în spectacolul „Love me XXI”, Teatrul Geneza Art

Chișinău trebuie să învețe să fie despre oameni, el are nevoie de ei, așa cum cei din urmă au nevoie de un loc pe care să nu fie nevoiți să-l părăsească.

Eu nu vreau ca orașul meu să fie arătat la TV drept un oraș în care nu ai ce face. Nu vreau să se mai hrănească atâtea prejudecăți despre el. Nu vreau să-i dicteze existența o mână de oameni incompetenți.

Vreau un Chișinău autentic, cu bijuterii de clădiri din Centrul Vechi. Cu terase cochete. Cu oameni integri și cu cei care sortează gunoiul. Cu evenimente frumoase în aer liber. Cu expoziții, cu vizite la teatru, cu seri la concerte. Vreau un Chișinău despre care să pot povesti tot mai multe.

Și totuși… Chișinău, mulțumesc pentru toate. Ești cald și mulțumesc că mă lași să te văd așa. Mulțumesc pentru oamenii mei dragi.

Nu ezitați să vedeți frumosul în cele mai mici detalii. Știu, poate suna a clișeu. Adevărul e că oglinda tuturor lucrurilor din jurul nostru este chiar reflecția noastră asupra lor.

Kogălniceanu 29, locul unde învăț să zbor
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente