image
Sursa foto: Profimedia

O serie de unde radio bizare care par că vin din centrul galaxiei îi derutează pe astronomi

Cercetătorii astronomi au detectat unde radio neobișnuite a căror sursă este centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, relatează CNN. Semnalul nu seamănă cu niciun alt fenomen studiat anterior, ceea ce sugerează că sursa sa ar putea fi un obiect stelar neidentificat până acum.

Luminozitatea obiectului care generează aceste unde radio variază semnificativ, iar semnalul apare și dispare într-o manieră care pare aleatorie, spune Ziteng Wang, principalul autor al studiului publicat în The Astrophysical Journal, doctorand la departamentul de fizică al Universității din Sydney.

„Cea mai bizară proprietate a acestui nou semnal este polarizarea foarte crescută. Lumina sa oscilează doar într-o direcție, însă se rotește”, a spus el.

Echipa de cercetători a crezut, inițial, că ar putea fi vorba de un pulsar, o rămășiță foarte densă a unei stele care se rotește cu viteză și emite furtuni stelare puternice. Totuși, semnalul nu este similar cu ce ar fi de așteptat de la un astfel de astru.

Obiectul stelar a fost numit după coordonatele sale de pe cerul nopții – ASKAP J173608.2321635.

„Acest obiect este special – prima oară a fost invizibil, a devenit luminos, s-a stins, iar apoi a reapărut. Un astfel de comportament este nemaivăzut și extraordinar”, a spus una dintre coautoarele studiului, Tara Murphy, profesoară la Institutul de Astronomie și Fizică de la Universitatea din Sydney, notează Digi24.

Obiectul stelar a fost observat prima oară în timpul unei examinări a cerului folosind un telescop special de mare anvergură denumit ASKAP.

Noutăţile partenerilor

comentarii: