La aproape doi ani de la debutul pandemiei, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a stabilit definiția sindromului post-Covid sau Covid lung. OMS estimează că între 10% și 20% dintre pacienții Covid-19 raportează această formă a bolii.
E un pas important pentru persoanele pentru care îmbolnăvirea cu Covid-19 nu a însemnat doar două săptămâni de boală și izolare. Astfel, stabilirea definiției clinice va accelera cercetările în jurul acestor pacienți, iar medicii vor fi mai pregătiți să gestioneze cazurile sindromului post-Covid.
OMS menționează că efectele pe termen lung pot apărea indiferent de gravitatea inițială a bolii, dar apar mai frecvent la femei de vârstă mijlocie și la cei care au experimentat o formă medie sau grea de Covid-19 în etapa inițială.
Conform definiției date de OMS, Covidul lung apare de obicei la trei luni de la startul simptomelor Covid-19, durează cel puțin 2 luni și nu poate fi explicat de un diagnostic alternativ. Simptomele sunt fizice, dar și cognitive, cele mai frecvente fiind oboseala, durerile în piept, durerile de articulație, anxietatea, oboseala cronică, pierderile de memorie. În cazurile unor pacienți, simptomele rămân aceleași ca în perioada de îmbolnăvire acută. Alteori, simptomele sunt noi, pot fluctua și reveni.
Două luni e o perioadă minimă și optimistă pe care a oferit-o OMS. Mulți pacienți însă experimentează simptomele post-Covid timp de șase sau chiar douăsprezece luni, așa cum i s-a întâmplat Svetlanei și Silviei, două tinere din Chișinău care ne-au povestit experiența lor.
„Când vor dispărea toate simptomele?” sau „Dar dacă nu vor dispărea niciodată?”
Svetlana Tataru s-a molipsit de Covid-19 în noiembrie anul trecut. După două săptămâni de boală în formă medie care a țintuit-o la pat, în decembrie a respirat ușurată. Scăpase oficial de Covid, avea testul negativ și încrederea că a încheiat acest capitol.
„Mirosul și gustul a dispărut pe 18 noiembrie și nu au revenit mai bine de două luni. Vinul spumant de Anul Nou avea gust de borș acru, laptele – amar, ceapa îmi părea că un măr. Timp de o săptămână am stat doar la pat. Nu aveam putere să fac nimic. Ochii îmi lăcrimau necontenit. Parcă plângeam mereu. Nu puteam nici citi, privi TV sau măcar să mă mișc dintr-o cameră în alta. Am început să simt oasele și încheieturile, în special dimineața. De la cot în jos, parcă erau amorțite”, povestește Svetlana.
Era convinsă că aceste consecințe sunt firești și vor dispărea curând, iar în noul an aceste stări vor rămâne amintiri urâte. Dar nu s-a întâmplat așa. Astăzi, la aproape un an de la îmbolnăvire, viața Svetlanei rămâne afectată profund de efectele post-Covid.
Tânăra spune că mirosul și gustul, deși au revenit după două luni, rămân în continuare slabe. În ultimele luni a observat căderi de păr în cantități mari, vederea i-a scăzut considerabil. „Nu am purtat ochelari niciodată. Acum fără ei nu pot sta la calculator. Literele îmi par mici peste tot. Încheieturile – eu niciodată nu am avut probleme cu oasele. Niciodată. În timpul, dar și după perioada bolii, până în prezent simt dureri de oase. Dimineața cel mai des. Concentrarea – simt că nu pot să fac aceleași lucruri pe care le făceam anterior”, spune ea.
Svetlana mai zice că i-a scăzut atenția și are pierderi de memorie sporadice, îi este dificil să își amintească numele unor persoane. Îi este somn mereu și se simte obosită tot timpul. „De parcă noaptea fug câteva maratoane și apoi trebuie să mă trezesc că să fac restul”, adaugă zâmbind.
Covid i-a dat Svetlanei viața peste cap, iar pentru ea acum există perioada de până la noiembrie 2020 și după. Ia vitamine, are grijă de alimentația și activitatea sa fizică, și-a adaptat viața și randamentul la noul „stil post-Covid, însă nu poate scăpa de confuzia și frica „când vor dispărea toate simptomele?” sau „dar dacă nu vor dispărea niciodată?”.
Viața pe pauză
Pentru Silvia Boico perioada activă a bolii a fost un calvar și a venit cu întreg pachetul de simptome: trei săptămâni de febră, dureri de cap, ochi, sensibilitate ridicată la lumină, stare de vomă, diaree, dureri de burtă. În cazul ei, mirosul s-a acutizat și nu era capabilă să facă față nici celui mai slab miros din bucătărie. Nu putea găti și nici mânca nimic.
A urmat tratamentul cu antibiotic, iar la radiografie a aflat că are o bronșită acută. Abia după un tratament care a durat o lună a putut părăsi casa. Însă provocările pe care i le-a adus boala nu s-au încheiat aici.
Urmările bolii le simte și astăzi, după mai bine de un an de la tratament. Silvia spune că se simte slăbită, are stări continue de somnolență, dureri de oase și înțepături în piept. I-au apărut mai multe probleme legate de piele, nu doar pe față, ci pe întreg corpul. „După trei luni a început să-mi cadă părul și am rămas cu jumătate din volumul meu normal. Nu m-aș fi gândit că, fiind tânără și fără probleme de sănătate cronice, voi fi afectată atât de grav. Am evitat și o eventuală sarcină sau orice planificare în viitorul apropiat pentru că nu se cunosc efectele pe termen lung ale bolii”, spune Silvia.
Altfel zis, Covid i-a pus Silviei viața pe pauză. Pe lângă simptomele fizice, memoria sa a fost afectată, are stări depresive. Ia suplimente alimentare, tratamente pentru păr și merge la psiholog. Speră că se va recupera total curând și va putea reveni la viața de dinainte.
Recuperarea emoțională post-Covid
Afecțiunile infecțioase au anumite caracteristici în modul care afectează sănătatea mintală, susține Andrei Eșanu, psihoterapeut și asistent universitar. De exemplu, la celelalte afecțiuni, care nu sunt infecțioase, cum ar fi cancerul sau alte probleme de sănătate, nu există frica de a infecta pe alții și nu este necesară izolarea, care este complicat de a o depăși. Potrivit lui, anxietatea este cel mare dușman în perioada de tratare și recuperare. Aceasta îngreunează și mai mult respirația, care are și așa de suferit de pe urma condiției fizice. Totodată, el recomandă pacienților să-și ajusteze așteptările, să ofere timp și grijă corpului și cel mai important – să recunoască normalitatea acestor stări și emoții.
„Un pas pentru rezolvarea problemei cu anxietatea, depresia, stresul post-traumatic este să recunoaștem că trăim aceste emoții. Iar un prim pas este să-mi spun mie însumi: «ok, acum sunt îngrijorat, acum sunt trist sau simt ceva care mă deranjează», spune specialistul. Potrivit lui, pacienții care simt că stările lor scapă de sub control ar trebui să apeleze la un specialist.
În același timp, Organizația Mondială a Sănătății menționează că depășirea stresului, anxietății și a depresiei este o parte importantă a recuperării generale. Printre recomandările de bază ar fi somnul suficient și de calitate, o alimentație sănătoasă și suficientă și activitatea fizică, care reduce stresul și șansa de a avea depresie. De asemenea, se recomandă menținerea conexiunilor sociale, desfășurarea unor activități relaxante care să nu te obosească prea tare, dar și implicarea treptată în activitățile zilnice sau în hobby-uri.
