Ce au ridicat procurorii, după ce au percheziționat biroul și domiciliul lui Stoianoglo

Avocații Procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo, au anunțat astăzi despre rezultatul perchezițiilor în biroul și la domiciliul lui Alexandr Stoianoglo.

Foto: captură video

„Din biroul lui a fost ridicat computer de serviciu, telefon și 2 stickuri, iar de la domiciliu - computerul. După cum am discutat computerul îl foloseau membrii familiei, l-a folosit doar pentru ședințe online”, a declarat Gafton.

Ofițerii SIS au percheziționat biroul lui Stoianoglo în seara zilei de 5 octombrie, iar în aceeași seară au percheziționat și casa acestuia.

Alexandr Stoianoglo a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile pe 8 octombrie. În aceeași seară, Procurorul General suspendat a declarat ce voia să zică la briefingul de presă, înainte de reținere.

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a fost reținut de ofițeri SIS, pe 5 octombrie, cu doar câteva minute înainte de un briefing anunțat de către acesta pentru ora 18:00. Asta ca urmare a unei sesizări depuse la CSP de un deputat PAS, distribuită spre examinare procurorului Victor Furtună, cel care l-a anchetat anterior și pe Nicolae Chitoroagă.

Ruslan Popov, unul dintre adjuncții Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, a oferit detalii despre cererile de recuzare în privința unor membri ai CSP, pe care Alexandr Stoianoglo urma să le prezinte la ședința CSP. Printre cei vizați este ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco și șeful interimar CSM, Dorel Musteață.

Procurorul General a spus că acțiunile sunt o răzbunare din partea Maiei Sandu și că „revenim la stat capturat”.

Cu o zi înainte de reținere, Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a făcut publice secvențe din corespondența fostului șef al procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, și înalți funcționari, printre care și consilierul Maiei Sandu, precum și cu reprezentanți ai societății civile. Potrivit acestora, fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a consultat guvernarea PAS din 2019. Mai mult, Stoianoglo spune că a fost presat să abandoneze un episod important din „furtul miliardului”, fiind vorba despre tranzacțiile ce vizează Victoriabank.

Războiul dintre Stoianoglo și noua guvernare a luat amploare imediat după alegerile parlamentare. Noul ministru al Justiției a elaborat și prezentat un proiect de lege, după mai multe solicitări către Procurorul General de a-și da demisia din funcție, lucru care nu s-a întâmplat. Modificările au stabilit mai mulți pași, printre care evaluarea și demiterea acestuia, dar și suspendarea din funcție, dacă este urmărit penal.

La rândul său, Stoianoglo a declarat că e gata de evaluare și nu are motive să demisioneze, doar dacă solicitările „nu ar veni pentru faptul că este găgăuz”.

Alexandr Stoianoglo a fost desemnat Procuror General ca urmare al unui concurs, finalizat cu scandal, organizat de Guvernul condus de Maia Sandu, în toamna lui 2019.


Pub