image
Sursa foto: Getty Images

Nava lui PSG, scufundată de prea mulți grei! Francezii, dispuși să renunțe deja la Lionel Messi. Ordinul venit din Qatar

Kylian Mbappe (22 de ani) vrea în continuare să plece la Real Madrid, deși PSG își dorește la fel de tare să îl păstreze.

Clubul parizian a dovedit deja că nu vrea să renunțe sub nicio formă la campionul mondial, refuzând trei oferte venite de pe Santiago Bernabeu în această vară, ultima în valoare de 200 de milioane de euro.

Despre șeptarul parizienilor se știe deja că își dorește să fie numărul unu oriunde joacă, fie că este vorba de club sau echipa națională. Totuși, odată cu venirea lui Lionel Messi pe Parc des Princes, este greu de crezut că "Puricele" va fi a doua roată la căruță.

Publicația catalană El Nacional anunță faptul că, pentru a-l convinge pe Mbappe să semneze prelungirea contractului, PSG este dispusă chiar să renunțe la argentinian.

Conducerea qatareză îl vede pe francez drept cel mai bun fotbalist din lume în următorii ani, așa că le-ar fi ordonat celor responsabili de transferuri să facă orice pentru a-l ține în capitala Franței, chiar dacă asta presupune plecarea lui Messi.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: