image
Sursa foto: jurnal.md

Ministerul Sănătății anunță că numărul de paturi și locuri la terapie intensivă va fi extins

Ministerul Sănătății informează că în condițiile în care înregistrăm o creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 și a unui număr tot mai mare de pacienți care necesită spitalizare, va fi extins numărul de paturi și numărul de locuri în terapie intensivă, inclusiv din contul secțiilor non-COVID-19.

Ritmul actual de cazuri noi și de cazuri grave impune o adaptare continuă a resurselor disponibile în cadrul sistemului de sănătate.

În același timp, aceste acțiuni nu vor limita accesul la servicii pentru persoanele care au nevoie de asistență medicală, inclusiv intervenții chirurgicale. Ministerul Sănătății dă asigurări că depune eforturi consolidate, astfel încât toți cetățenii să poată beneficia de asistență medicală atunci când au nevoie. În perioada stării de urgență în sănătate publică, sistemul medical funcționează la capacitate maximă, iar lucrătorii medicali muncesc până la epuizare pentru a stopa pandemia.

„În acest context, facem apel către oameni să contribuie fiecare la procesul de îmbunătățire a situației epidemiologice. O persoană vaccinată împotriva COVID-19 e un pas sigur spre o viață mai bună și sănătoasă”, menționează Ministerul Sănătății.

Noutăţile partenerilor

comentarii: