Moldova mai negociază prețul la gaz, iar asta încă nu se vede în facturi. Explicăm 

Republica Moldova încă nu a putut definitiva un contract final de livrare a gazului cu Gazprom. Despre asta a anunțat vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, după vizita sa din Sankt Petersburg. Totodată, „din motive obiective”, acesta nu s-a întâlnit cu directorul general Gazprom, Alexei Miller, ci cu vicepreședinta Elena Burmistrova. Mai mult, în continuare nu e clar ce preț vom avea luna viitoare la gazul primit. În prezent, acesta ne costă 790 de dolari pentru mia de metri cubi.  

Scopul ministrului Spînu ar fi de a obține „ceva” pe termen lung – un an, pentru a continua discuțiile pe problemele „cu barbă” din acest domeniu (n.red. Se face referire la datoriile de câteva miliarde ale părții din stânga a Nistrului, dar și peste 500 de milioane de dolari, datorii ale Chișinăului, datorii istorice).  

Din conferința de presă a lui Andrei Spînu, aflăm că autoritățile se pregătesc inclusiv și de scenariile mai puțin bune. De exemplu, aceștia au planificat (1) un pachet social de compensații pentru păturile social-vulnerabile, în caz de creștere bruscă a prețurilor la gaz, dar și (2) pregătirea unor instituții strategice de operare pe bază de combustibil alternativ, de exemplu, păcura.  

„Pregătim procesul de pregătire a combustibilului de rezervă, fiind gata să folosim combustibil alternativ și la necesitate să reducem consumul de gaze. Acestea sunt măsuri de rezervă firești în condițiile actuale”, a declarat Spînu.  

Ce preț plătim acum?  

În luna curentă, Moldova va achita 790 de dolari pentru mia de metri cubi de gaz. Acest preț este semnificativ mai mare decât în septembrie (550 de dolari) sau august (440 de dolari). Totuși greul tarifului nu-l vor duce, deocamdată, cetățenii – pentru mărirea prețurilor finale pentru consumatori, trebuie să fie aprobarea ANRE.  

„În contractul actual cu Gazprom există un termen recent introdus, ce leagă prețul de contract de prețul mediu lunar al gazului pe bursa germană: 550$ în august, care a fost aplicat de Moldovagaz pentru luna septembrie, 790$ pentru septembrie, aplicat la noi în luna octombrie. Indiferent de această situație, până vom avea finalizate discuțiile și vom avea un contract semnat pe un termen mai lung, prețul la facturile achitate pentru persoanele fizice și juridice nu se va schimba”, declara pe 1 octombrie Andrei Spînu.  

Altfel spus, distanța de la prețurile din facturi ale cetățenilor și prețul de achiziție a gazului de stat este mare și nu se impactează automat, direct, una de alta. În prezent, cetățenii plătesc 4,2 lei pentru un metru cub de gaz consumat.  

Acest preț este format din: 

  • 60,07% prețul de achiziție a gazelor,  
  • 5,8% servicii de transport 
  • 30,98% serviciu de distribuție a gazului.  

Respectiv, orice modificare bruscă de preț, deocamdată ar lovi direct în cele 60%, și ulterior în celelalte, dacă se schimbă alte prețuri. Cert este că prețul la gaz crește și „la case mai mari”.  

Recorduri de prețuri  

La începutul lunii octombrie, potrivit datelor de tranzacționare de la bursa ICE din Londra, prețurile gazelor pe Piața Contractelor Futures (piața de tranzacționare a energiei electrice) din Europa au depășit, marți, pentru prima dată în istorie, cuantumul de 1.000 de dolari pe mia de metri cubi.  

„Prețul gazului explodează peste tot în Europa și trage după el prețul electricității. În ultimele săptămâni, curentul electric s-a scumpit în Germania și Franța cu aproximativ 40%. Drept răspuns, guvernele au început să îi ajute pe consumatori cum pot, Spania anunțând că renunță la o parte din taxe și subvenționează masiv facturile cetățenilor obișnuiți. Însă cea mai gravă situație pare să fie în Marea Britanie, pentru că distribuitorii britanici au contracte fixate la preturile de acum un an, care erau cu mult mai mici și acum sunt nevoiți să cumpere curent electric la preturi care s-au mărit şi cu 250%”, potrivit digi24.  

Cine e de vină?  

COVID-ul și clima. De exemplu, iarna trecută când temperaturile erau mai scăzute decât a fost preconizat, s-a produs o cerere mai mare de încălzire a locuințelor. Astfel, în Europa, au fost epuizate rezervele de gaz. După ce în primăvară mai multe țări europene și economiile acestora s-au deschis, a crescut cererea de energie. Iar în luna septembrie, prețurile au explodat, inclusiv deoarece multe țări au ținut să își suplinească rezervele golite anul precedent din cauza sezonului rece avut anterior.  

Totodată, Rusia a trebuit să limiteze o parte din aprovizionări cu gaze, din cauza unui accident la o uzină de prelucrare a gazului din Siberia, iar Norvegia e în reparații, întreținere și modernizare a sistemului de livrare a gazului. Tocmai în acest caz, aceste țări au scăzut cantitatea livrată tocmai când e și cererea mai mare de gaz pe piață.  

În cazul nostru, statul este departe de încheierea negocierilor la acest capitol. Totodată, cel mai probabil, dacă prețul la gaze pentru consumatorul final va crește, o să trebuiască Moldova Gaz să facă o solicitare în acest sens de la ANRE.  

În ceea ce privește energia electrică, Spînu declara că încă nu sunt motive de temere. „Vă spun cu toată siguranța că, la moment, cantitatea de energie electrică livrată de această sursă acoperă în întregime consumul țării și nu există niciun risc”, a spus Ministru.  

Scrie despre politică într-un mod unic în Moldova - neserios, serios! Nu-i prea scapă nimic din actualitate și știe să o explice pe limba tuturor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.