Studenții pasionați de programare și design sunt invitați la un nou hackaton cu subiectul „Realitate Augmentată”

DSC_5475
Foto: Diez.md

În perioada 15-17 octombrie, BEST Chisinau, în colaborare cu Riift Studio, organizează, în cadrul proiectului BOLD school, un eveniment pentru studenți – ReConnect Hackathon. Competiția adună studenții pasionați de programare și/sau design în echipe pe o perioadă de 48 de ore pentru a realiza cel mai creativ proiect cu tematica „Realitate Augmentată”.

Realitatea augmentată este o tehnologie relativ nouă folosită în domeniul IT, bazată pe combinarea lumii virtuale cu realitatea, interacțiuni în timpul real și lucrul cu grafica 3D. Cu toate că e o definiție destul de complexă, nu ești lăsat unu la unu cu ea, ci ai o echipă de patru persoane și mentori specialiști. Acest fapt înseamnă că, pe lângă abilitățile practice în domeniu, dezvolți și cele de lucru în echipă. La finalul evenimentului, fiecare echipă își va expune proiectul dezvăluind conceptul într-o scurtă prezentare. De asemenea, cele mai impresionante lucrări vor fi premiate de către organizatorii și partenerii evenimentului. 

Dacă ești un (o) tânăr(ă) entuziasmat(ă), cu idei creative, tot ce rămâne să faci e să-ți aduni prietenii pentru a forma o echipă la fel de inspirată și să îți expediezi dosarul aici până în data de 12 octombrie. Nu este o problemă dacă nu ai o echipă. Completează formularul ca participant(ă) individual(ă), iar la începutul evenimentului vei avea posibilitatea să îți prezinți ideea și să aduni echipa pe loc.

Acest eveniment este susținut de Crunchyroll, Allied Testing, Pentalog, ISD, Best4you, Universitatea Tehnică a Moldovei, ArtCor, Cor, MEC. 

BEST Chisinau este o organizație studențească de nivel european formată în cadrul Universității Tehnice a Moldovei. Începând cu anul 2007, grupul local BEST continuă să valorifice potențialul ingineresc al studenților și să le ofere învățământ complementar celui universitar.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente