Adjunctul Procurorului General, Iurie Perevoznic, și-a dat demisia: Asistăm la un spectacol gratis. Opriți-vă

Iurie Perevoznic, adjunct al Procurorului General, și-a dat demisia. Totodată acesta se adresează, „ca fost coleg”, celor care gestionează cauza lui Popov și Stoianoglo. „Până a acționa, mai recitiți normele legale. De ce nu doriți să înțelegeți că toată această bravadă ne va costa foarte și foarte scump”, a scris Perevoznic pe pagina sa de Facebook.

Foto: Captură video

„Iarăși asistăm la o demonstrare inutilă de forță, deja în privința adjunctului Procurorului General, Ruslan Popov.

Nu înțeleg raționamentul privării de libertate a acestuia, prin aplicarea reținerii. Or, Codul de procedură penală stabilește concret în art.166 temeiurile reținerii, iar acolo nu am găsit nici unul plauzibil. Reținutul nu se ascunde (dacă vroia, cred că o făcea demult, a avut posibilitate), nu este nici caz de flagrant, nu mai vorbesc de stabilirea identității.

Nu ține nici presupunerea că ar putea împiedica stabilirea adevărului, odată ce au fost realizate controale, etc.

Precum și în cazul Procurorului General cred că se exagerează, că să nu folosesc alte calificative.

Ca fost coleg, mă adresez și vă implor domnilor procurori care gestionați aceste cauze - OPRIȚI-VĂ.

Până a acționa, mai recitiți normele legale. De ce nu doriți să înțelegeți că toată această bravadă ne va costa foarte și foarte scump. Vom plăti toți, inclusiv cei care cred că asistă în prezent la spectacol pe gratis. Nota de plată (biletul la spectacol) va fi descurajantă, nu vă îndoiți.

La data de 07 octombrie 2021 am depus cerere de demisie din funcția de adjunct al Procurorului General. Ieri, 08 octombrie cererea a fost acceptată.

M-a determinat să demisionez următoarele circumstanțe: imediat ce a fost adoptată hotărârea CSP din 05 octombrie 2021 în privința Procurorului General, ministrul justiției a plasat pe rețelele de socializare informația că odată cu suspendarea Procurorului General, sunt suspendați și adjuncții PG, prin efectul legii (art.18 alin.(4) din Legea art), recent modificată.

Poziția ministrului a fost preluată de președintele Comisiei juridice a Parlamentului, apoi de toată presa.

Consider că acest anunț și celelalte acțiuni care au urmat, au fost făcute pripit, fără a consulta legea. Ori, art.18 din legea Procuraturii se referă la încetarea mandatului adjuncților în legătură cu încetarea mandatului PG, iar în cazul nostru este vorba de suspendarea mandatului, situație care cade sub incidența art.55 alin.(2) din Legea Procuraturii.

Norma de referință stabilește că, în toate cazurile prevăzute de lege suspendarea procurorului (se referă și la adjuncții PG, care tot se atribuie la termenul „procuror”), are loc prin ordinul Procurorului General, la propunerea CSP. Acest lucru nu s-au întâmplat în zilele ce au urmat (nici demers de la CSP și nici ordin), lucru care este explicabil, odată ce, acei care acum dețin controlul asupra majorității în CSP s-au expus pe aceasta problemă - adică adjuncții PG sunt suspendați prin efectul legii, pozitie pe care o consider contrară art.55 al legii.

Deoarece, am fost înlăturat, la modul practic, de la tot ce se petrecea în instituție, am considerat că unica soluție este să-mi dau demisia, în caz contrar urma să-mi asum și eu toate acțiunile și consecințele (făcând parte din conducerea Procuraturii), lucru pe care nu pot să mi-l permit.

Ori evenimentele, așa cum au derulat în aceste zile, m-au convins că am luat o decizie corectă, fiindcă nu împărtășesc ce se întâmplă.

Cu toate acestea, pe mine în continuare mă deranjează nu doar ilegalitățile în privința persoanelor implicate, ci și autoritatea Procuraturii, care nu va spori dacă vor fi admise devieri de la normele legale”, arată postarea publicată de Perevoznic.

Șeful adjunct al PG suspendat, Ruslan Popov, a declarat despre reținerea sa că este „o comandă politică”.

Ruslan Popov, șeful adjunct al PG suspendat, ar fi fost reținut ieri dimineață de către procurorii anticorupție și ofițerii SIS. Organele de drept efectuând percheziții la domiciliul acestuia din Mileștii Mici.

Magistrații au admis parțial demersul procurorilor și au dictat arest la domiciliu pentru 30 de zile. „Urmează să examinăm decizia, să vedem partea motivată și să luăm o decizie ce vom face în continuare”, a declarat Victor Furtună, procurorul care examineaza dosarul. La 17:40 a expirat termenul de 72 de ore de la reținerea Procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo.


Pub