Un depozit de pe strada Industrială a luat foc: Nouă echipaje de intervenție la fața locului

Pompierii IGSU au intervenit, în dimineața zilei de azi, pentru lichidarea incendiului care a izbucnit în municipiul Chișinău pe strada Industrială. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:43. Potrivit primelor informații un depozit a fost cuprins de flăcări. 

Foto: Colaj UNIMEDIA

Ajunși la fața locului, angajații IGSU au stabilit că a arde o suprafață de 200 m2 a depozitului în care sunt păstrate televizoare și calculatoare vechi, precum și materiale de vopsea. Conform numărului sporit de intervenție pentru stingerea arderii la fața locului au fost îndreptate 9 echipaje de intervenție fiind antrenați 40 de pompieri.

Datorită intervenției operative a efectivului Inspectoratului, arderea nu a obținut răspândire fiind salvate celelalte bunuri materiale din interiorul încăperii afectate, dar și încăperile adiacente. Victime nu au fost raportate. Pompierii continuă să lucreze la fața locului pentru localizarea și lichidarea arderii.

Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior de specialiști.


Pub