UTM-ista Eugenia Covaliov a reprezentat Moldova în finala concursului „Teza mea în 180 de secunde” de la Paris

covaliov3
Foto: UTM

Doctora în științe, lectora universitară din cadrul Facultății Tehnologia Alimentelor a Universității Tehnice a Moldovei, Eugenia Covaliov a reprezentat cu demnitate Republica Moldova la cea de-a 7-a ediție a finalei internaționale a concursului de elocvență și popularizare a științei „Teza mea în 180 de secunde”, desfășurată joi, 30 septembrie 2021, la Paris, Franța.

Pentru abilitatea prezentării subiectului său de cercetare doctorală, „Les modifications biochimiques et technologiques des noix au ours du traitement et du stockage” – „Schimbări biochimice și tehnologice ale nucilor în timpul prelucrării și depozitării”, Eugenia Covaliov a fost declarată cel mai bun performer ştiinţific francofon al anului 2021 în Republica Moldova, în finala naţională a concursului „Teza mea de doctorat în 180 secunde”, organizată în mai 2021 de Agenţia Universitară a Francofoniei din Europa Centrală şi de Est (AUF ECO) şi Institutul Francez din România (IFR).

Găzduită de Studioul 104 al Maison de la Radio et de la Musique din Paris (Franța), marea finală internațională a concursului a  întrunit 24 de tineri doctoranzi din Belgia, Benin, Bulgaria, Burkina Faso, Camerun , Coasta de Fildeș, Consorțiul Europei Centrale (Polonia, Austria, Ungaria, Slovacia), Egipt, Franța, Gabon, Haiti, Mauritius, Irlanda, Liban, Madagascar, Mali, Maroc, Republica Moldova, Quebec, Republica Democrată Congo, România, Senegal, Elveția și Tunisia, dintre care au fost premiate Elveția, Senegal, Benin și Republica Democrată Congo.

Finala s-a desfășurat după același principiu ca și competițiile naționale: cei 24 tineri doctoranzi și-au prezentat subiectele de cercetare în termeni accesibili, în fața unui public divers și neinițiat, în limba franceză, într-un mod clar, distractiv și convingător, dar mai ales… în 180 de secunde, bazându-se pe un singur diapozitiv, fără alte mijloace.

Concursul este un foarte bun mijloc de popularizare a ştiinţei, prin care publicul larg poate intra în contact cu domeniile de cercetare. În același timp, competiţia este şi un binevenit exercițiu de comunicare publică pentru tinerii cercetători.

UTM se declară mândră de prestația reprezentantei sale Eugeniei COVALIOV la acest important concurs francofon și cu această ocazie îi exprimă sincere felicitări!


Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente