Jurist, despre reținerea lui Stoianoglo: La moment, avem un Procuror General sechestrat. Au fost inversate etapele procedurii

Juristul Iurie Mărgineanu afirmă că „la moment, avem un Procuror General sechestrat”. „La prima vedere, procedura de parcă a fost „respectată”, însă în realitate aceasta a fost alterată prin inversare etapelor procedurii”, scrie Mărgineanu pe pagina sa de Facebook.

Foto: Fb/ Iurie Mărgineanu

„Stimați prieteni, la moment avem un Procuror General sechestrat și vă explic de ce.

Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor din 05.10.2021, cu privire la desemnarea procurorului care va examina sesizarea cu pretinsele încălcări a Procurorului General, a fost nu numai în grabă-fulger, dar și cu încălcări grosolane ale procedurii prevăzută de CPP RM.

Art. 262 alin.5, care prevede expres procedura: (...) Examinarea sesizărilor despre infracțiunile comise de către Procurorul General se face de către un procuror desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor. Organul de urmărire penală care a primit o sesizare despre infracțiunile săvârșite de persoanele menționate este obligat să o trimită imediat pentru examinare Procurorului General sau, după caz, Consiliului Superior al Procurorilor (...).

După cum vedeți, stimați prieteni, se menționează „organul de urmărire penală”. Iar precum se cunoaște Consiliul Procurorilor nu este organ de urmărire penală, ci de autoadministrare.

Deci, către CSP se poate adresa doar organul de urmărire penală și nu altcineva, după cum a fost în speța noastră, sau cum prevede norma de drept procesual.

La prima vedere, procedura de parcă a fost „respectată”, însă în realitate aceasta a fost alterată prin inversare etapelor procedurii.

Mai mult decât atât, după cum cunoaștem hotărârea Consiliului Procurorilor nominalizată nu a produs efecte juridice, deoarece a fost depusă o cerere de suspendare a executării acesteia.

În conformitate cu prevederile art. 171 alin.(4) fraza nr. 2 din Codul administrativ, hotărârea CSP este un act administrativ individual defavorabil, iar depunerea cererii de suspendare, suspendă prin efectul legii executarea actului administrativ individual pâna la soluționarea acesteia de către instanța de judecată competentă.

Deci, stimați prieteni, avem un Procuror General nesuspendat, la moment în exercițiu funcțiunii, practic sechestrat de către organele statului.

Trăiască „Statul de drept” Republica Moldova!

Să-mi fie iertată îndrăzneala”, arată postarea publicată de Iurie Mărgineanu.

Fostul premier, Ion Sturza, a afirmat că Maia Sandu și Sergiu Litvinenco nu au știut despre reținerea Procurorului General. „Că nu au înțeles anumite lucruri, poate. Că nu au știut, hai să fim serioși! Sergiu Litvinenco, membru CSP nu a știut?”, i-a răspuns Președintele interimar al Platformei DA, Dinu Plîngău.

Șefa statului a cerut procurorilor să vină cu mai multe informații privind procedurile aplicate în raport cu Alexandr Stoianoglo, Procurorul General suspendat, precum și despre motivele solicitării arestului preventiv pentru 30 de zile.

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo a fost reținut de ofițeri SIS, pe 5 octombrie, cu doar câteva minute înainte de un briefing anunțat de către acesta pentru ora 18:00. Asta ca urmare a unei sesizări depusă la CSP de un deputat PAS, distribuită spre examinare procurorului Victor Furtună, cel care l-a anchetat anterior și pe Nicolae Chitoroagă.

Procurorul General a spus că acțiunile sunt o răzbunare din partea Maiei Sandu și că „revenim la stat capturat”.

Cu o zi înainte de reținere, Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a făcut publice secvențe din corespondența fostului șef al procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, și înalți funcționari, printre care și consilierul Maiei Sandu, precum și cu reprezentanți ai societății civile. Potrivit acestora, fostul șef al Procuraturii anticorupție, Viorel Morari, a consultat guvernarea PAS din 2019. Mai mult, Stoianoglo spune că a fost presat să abandoneze un episod important din „furtul miliardului”, fiind vorba despre tranzacțiile ce vizează Victoriabank.

Războiul dintre Stoianoglo și noua guvernare a luat amploare imediat după alegerile parlamentare. Noul ministru al Justiției a elaborat și prezentat un proiect de lege, după mai multe solicitări către Procurorul General de a-și da demisia din funcție, lucru care nu s-a întâmplat. Modificările au stabilit mai mulți pași, printre care evaluarea și demiterea acestuia, dar și suspendarea din funcție, dacă este urmărit penal.

La rândul său, Stoianoglo a declarat că e gata de evaluare și nu are motive să demisioneze, doar dacă solicitările „nu ar veni pentru faptul că este găgăuz”.

Alexandr Stoianoglo a fost desemnat Procuror General ca urmare al unui concurs, finalizat cu scandal, organizat de Guvernul condus de Maia Sandu, în toamna lui 2019.


Pub