image
Sursa foto: flickr.com

Forfotă în gospodăriile dogarilor: Butoaiele sunt la mare căutare (VIDEO)

În sate miroase a must și a frunză de nuc. În mai toate gospodăriile oamenii spală butoaiele cum știu ei mai bine. La mare căutare sunt butoaiele mici, cele de până la 100 de litri. Nu sunt lăsate la o parte nici cele mai mari, important e să fie din lemn. Prețurile au rămas neschimbate, afirmă dogarii, care știu secretul vinului bun.

Vasile Barbos locuiește în satul Scoreni, raionul Strășeni. A făcut primul său butoi pe când avea vreo 15 ani, intrând astfel în tagma meșterilor dogari - ocupație ce se transmite din tată în fiu. De atunci a bătut doagele la mii de poloboace. În această toamnă, Vasile Barbos are de îndeplinit zeci de comenzi, așa că nu stă pe loc.

„Facem poloboace, putinele, căldărușe. Avem din stejar, el se consideră cel mai tare lemn și dă miros și vinului. E bun și din salcâm, frasin, dar stejarul este cel mai rezistent la umiditate”, povestește Vasile Barbos, dogar din satul Scoreni, Strășeni.

Chiar dacă au crescut prețurile la materia primă, cele la butoaie au rămas neschimbate. Spre exemplu, dacă anul trecut el cumpăra lemnul cu 700 de lei, acum acesta ajunge la 1000 de lei, iar fierul de la 16 lei s-a majorat până 32 de lei. Cele mai căutate rămân a fi butoaiele mici.

„Toate sunt solicitate, dar mai mult cele mai mici. Iată de 20 de litri, 50 de litri - asta merge cel mai binișor. Ăsta de 50 de litri costă 1500 de lei. Acestea mici sunt la 1200 de lei. Te împaci cu omul, când spune că nu are de unde, mai cedezi, 100-200 de lei”, afirmă bărbatul.

Butoaiele din lemn făcute de Vasile Barbos sunt apreciate oriunde. Faima lui a ajuns în Germania sau Irlanda.

„La Cahul am fost, la Glodeni le-am dus, la Viișoara, duminica trecută. Sunt și de peste hotare, din Irlanda am avut comandă, ne-au comandat băieții și am făcut, au venit acasă și le-au luat. Din Germania, iată acestea patru mici se vor duce în Germania, de 20 de litri”, a mai povestit Vasile Barbos.

Meșterul este ajutat de soție, care inscripționează diverse cuvinte și desene pe butoaie.

„Îmi place să desenez cel mai mult, iată dacă sunt butoaiele din Moldova, cocostârcul, un strugure de poamă, să fie frumoase ca să fie pentru vânzare să le placă la toți oamenii. Am fost invitați la un om din Vorniceni, care are butoaiele făcute de soțul meu și le-a pus așa în rând parcă nu îmi venea să cred că sunt desenate de mine și făcute de soțul meu”, a declarat Ioana Barbos.

Un butoi de stejar de 400 de litri ajunge să coste 4000 mii de lei. Vasile Barbos spune că cei care vor să economisească îi pot aduce poloboacele vechi la reparație. Meșterul din Scoreni le recomandă gospodarilor să păstreze vinul roșu în butoaie de stejar, iar pe cel alb - în butoaie de salcâm.

Noutăţile partenerilor

comentarii: