Procurorii PCCOCS au contestat decizia de achitare a lui Serghei Demcenco în dosarul păstrării ilegale a munițiilor și armelor

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au contestat la Curtea de Apel (CA) Chișinău decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, de achitare a lui Serghei Demcenco în dosarul păstrării ilegale a munițiilor și a armelor.

Foto: Colaj UNIMEDIA

Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de ofițerul de presă PCCOCS, Emil Gaitur.

Fostul director adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Serghei Demcenco, a fost achitat în dosarul în care era învinuit de păstrarea ilegală a munițiilor și păstrarea neglijentă a armelor de foc.

Curtea de Apel Chișinău a dispus admiterea recursului procurorilor, înlocuindu-i lui Serghjei Demcenco arestul la domiciliu, stabilit anterior de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, cu arest preventiv, pentru perioada de până la 11 mai 2021. Procurorii continuă investigațiile în privința numitului pentru abuz de serviciu în interesul unei organizații criminale, se arată într-un comunicat al instituției de urmărire penală.

În dimineața zilei de 15 februarie 2021, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) l-a reținut preventiv pentru 72 de ore, pe unul dintre adjuncții Administrației Naționale a Penitenciarelor și au efectuat un șir de percheziții la domiciliul, în automobilul și în biroul de serviciu al acestuia.

Directorul adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Serghei Demcenco, a fost reținut de SIS în legătura cu schema de escrocherii ce ține de însușirea mijloacelor financiare de pe cardurile bancare ale cetățenilor.

Pe 12 februarie o un grup din 12 membri, a fost destructurată de oamenii legii pentru comiterea unui șir de escrocherii prin însușirea unor sume de bani de pe cardurile bancare ale cetățenilor.


Pub