Prin vaccinare, Marea Britanie a prevenit 24 de milioane de infectări. Un profesor român a povestit cum au fost convinși oamenii

Vaccinarea a prevenit aproape 128.000 de decese, 265.000 de spitalizări și peste 24 de milioane de infectări în Marea Britanie. Datele apar în ultimul raport de supraveghere a vaccinării împotriva Covid-19, publicat de autoritățile din Regatul Unit, unde opt din zece persoane sunt imunizate anti-Covid. A contat modul în care autoritățile au comunicat și cel în care specialiștii au contracarat dezinformările, informează Digi24.ro.

Foto: Digi24.ro

Regatul Unit este în topul cu cele mai vaccinate țări din lume - peste 82 la sută din populație a fost vaccinată cu două doze de ser.

Bogdan Ghiță, profesor român stabilit în Marea Britanie, a explicat la Digi24 cum a reușit Marea Britanie această performanță.

"Sistemul de sănătate britanic este foarte bine pus la punct, populația a avut respect pentru cei din sistem, de la prioritate în magazine, la aplauze pe străzi", a spus el.

Guvernul și populația au înțeles că vaccinarea e singură opțiune de a ieși din pandemie. Așa s-a ajuns că 8 din 10 britanici să fie imunizați, potrivit lui Bogdan Ghiță.

"Sunt foarte bune statisticile din Marea Britanie, miercuri au fost 40.000 de cazuri noi și 143 de decese. Comparativ, în România au fost 15.000 de cazuri și 331 decese.

Rata de deces e de aproape 10 ori mai mare în România față de Marea Britanie, raportat la numărul de cazuri. În România mai sunt câteva săptămâni până se va ajunge la vârful valului patru.

Spitalizările sunt reduse în Marea Britanie. Nu e un leac miraculos, totul e legat de efectul vaccinării în masă. Asta e magia care a dus la reducerea numărului de decese și de internări. Nu sunt spitale pline, nici probleme cu secțiile AȚI.

Comparând cu situația din România, deciziile luate și comunicate populației pe baza analizei științifice, s-a spus mereu un grup de cercetători din Marea Britanie când s-au transmis informațiile.

Guvernul și presa au avut reacții foarte rapide asupra campaniilor de dezinformare, iar argumentele au fost mereu pe baza datelor științifice.

În fiecare zi au fost conferințe de presă, la care participau un specialist în boli infecțioase, un epidemiolog și un farmacolog. Populația nu a trebuit să spună: am auzit de la cineva. Toată situația a fost prezentată zilnic de specialiști. În fiecare zi, la ora 5, era o prezentare a situației din ultimele 24 de ore", a explicat profesorul român.


Pub