Moldova și OIM au semnat un nou Memorandum de Înțelegere care stabilește vectorii pentru dezvoltare durabilă și muncă decentă în 2021-2024

Guvernul Republicii Moldova, Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova (CNPM), Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și Organizația Internațională a Muncii au semnat astăzi, 7 Octombrie 2021, Memorandumul de Înțelegere pentru implementarea Programului de Țară privind Munca Decentă (PȚMD) pentru anii 2021-2024.Evenimentul a avut loc în incinta unei întreprinderi, unde circa 10% din angajați sunt persoane cu nevoi speciale, fiind și beneficiari ai programelor OIM.

Foto: OIM

Astfel, în următorii patru ani, suportul OIM pentru Republica Moldova va fi centrat pe creare de locuri de muncă și angajare pentru tineri, condiții de muncă sigure, respect pentru dreptul în muncă și un dialog social mai bun. De la o mai bună guvernanță a pieței muncii și instituții eficiente până la o mai bună conformitate cu standarde internaționale de muncă, suportul OIM va fi centrat pe oameni și nevoile acestora.

În timpul ceremoniei, părțile semnatare au subliniat determinarea lor de a avansa dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova prin creșterea nivelului de ocupare, reducerea discrepanțelor de calificări, condiții de muncă mai bune și o protecție socială extinsă.

Atât Guvernul, cât și patronatele și sindicatele sunt unanimi când este vorba despre rolul dialogului social ca și mecanism de suport pentru atingerea obiectivelor de mai sus. Partenerii sociali investesc încredere în noul Program și anticipează contribuția acestuia pentru o productivitate mai bună și competitivitate, sănătate și securitate la locul de muncă și reducerea riscului de ocupare informală. Toate acestea sunt subiecte cuprinse în programul de colaborare cu Organizația Internațională a Muncii.

Marcel Spatari, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, a subliniat faptul că programul reflectă prioritățile Guvernului în materie de politici de muncă și sociale. „Noi trebuie să ne asigurăm că funcționează instituțiile statului responsabile de decența în muncă, să ne asigurăm de respectarea condițiilor de sănătate, că avem salarii decente și oficiale. Felicitări pentru munca depusă în elaborarea acestui program!”, a declarat Spatari.

Sergiu Sainciuc, vicepreședintele CNSM, a ținut să menționeze faptul că un dialog social constructiv la toate nivelurile este foarte important, atât pentru ocupare de calitate, salariu decent, cât și condiții de muncă sigure pentru lucrători. Astfel, parteneriatul social rămâne o premisă incontestabilă pentru pace socială și dezvoltare economică durabilă si inclusivă.”


„Munca decentă nu este doar un slogan, este un scop în sine” - a subliniat Leonid Cerescu, președintele CNPM, adăugând: „Activități care vor ținti piața forței de muncă, crearea întreprinderilor durabile și prospere, edificarea organizațiilor patronale și sindicale puternice și independente, promovarea dialogului social sunt parte integrant a acestui Program și sunt foarte binevenite.”

Prezent la eveniment, prin intermediul platformei Zoom,Simon Springett, Coordonator Rezident al ONU Moldova, a declarat că semnarea acestui program de țară este un eveniment foarte important și in contextul angajamentelor pentru Agenda Globală de Dezvoltare 2030 și a felicitat părțile semnatare ale Programului.

Heinz Koller, director al OIM pentru Europa și Asia Centrală, a declarat că OIM va continua să ofere asistență Republicii Moldova pentru îndeplinirea obiectivelor ambițioase stabilite, iar noul Program de țară va contribui la îmbunătățirea vieții și muncii cetățenilor țării.


Markus Pilgrim, director al OIM pentru Europa Centrală și de Est, în intervenția sa online, a prezentat prioritățile noului program și a spus că ținta ambițioasă este că, până în 2024, să fie susținute până la 21 000 de femei inactive.

În programele precedente OIM a susținut efortul de creare a locurilor de muncă în zone rurale, încurajare a antreprenoriatului, dezvoltare de calificări și abilități solicitate de piața muncii. Acestea și multe alte inițiative vor beneficia de suport și în următorul program de patru ani.

PȚMD va avea un Comitet tripartit de supraveghere care va monitoriza și ajusta implementarea acestuia în contextul nevoilor de dezvoltare ale Republicii Moldova.


// console.log('no ads situation')