Republica Moldova participă la Expoziția Mondială de la Dubai! O prezentarea inedită și interactivă

07 Oct. 2021, 11:25
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Oct. 2021, 11:25 // Actual //  MD Bani

În perioada 1 octombrie 2021 – 31 martie 2022, Republica Moldova participă la Expoziția Mondială din Dubai. Pavilionul Republicii Moldova este dedicat brandului de țară – Pomul Vieții. În cadrul expoziției se vor prezenta oportunitățile de investiții și se va discuta despre exporturi și promovarea acestora. Potrivit informațiilor, fiecare zonă amenajată cu elemente specifice și interactive, reprezentative pentru țara noastră.

Agenția de Investiții „Invest Moldova” – care este Ambasador al Brandului de Țară, a fost responsabilă de zonele „Invest”și „Discover”, prin intermediul elementelor structurale ale Pomului Vieții, despre sectoarele strategice ale economiei naționale și oportunitățile oferite de Republica Moldova dar și să prezinte oferta turistică pentru publicul internațional.

Vizitatorii pavilionului Republicii Moldova vor primi informații complete despre climatul investițional general, dar și despre facilitățile și oportunitățile oferite de țara noastră. În cadrul pavilionului sunt prezentate 9 sectoare strategice în termeni de promovare a exporturilor, precum și de atragere a investitorilor. De menționat este și faptul că, prin intermediul unui device interactiv instalat în cadrul zonei „Invest”, vizitatorii au oportunitatea de a seta o întâlnire virtuală cu reprezentanții Agenției de Investții „Invest Moldova”.

Zonele „Craft & Wine” reflectă, prin intermediul elementelor tezaurului național, autenticitatea culturii noastre. Astfel, drumul vinului este prezentat în Pavilionul Moldovei nu doar cu informații și standuri tradiționale, dar și cu o proiecție inedită, pe podea, care reprezintă procesul de stoarcere a strugurilor cu un efect fascinant de prezență.

Organizatorii au pus la dispoziția vizitatorilor colecții inedite de broderii și mărțișoare, covoare și scoarțe tradiționale cu elementele pomului vieții reprezentat cu multă măiestrie, o expoziție extraordinară care prezintă evoluția iei, de la ia tradițională și până la creațiile designerilor contemporani. De asemenea, vizitatorii își pot face selfie în haine tradiționale și pot încerca să toarcă lâna, având la dispoziție o furcă de tors autentică.  Și-au găsit loc de cinste în Pavilionul Moldovei de la Expo Dubai și cobza, naiul, țimbalul, toba și fluierul. În zona de cultură și muzică este și o proiecție fascinantă a operei marelui Mihai Eminescu, Luceafărul, proiectată în nisip.

În zona „Discover” – vizitatorii sunt invitați să descopere Republica Moldova. Aceasta este zona unde vizitatorii pot afla unde este Moldova, cine sunt locuitorii țării dar și care sunt principalele obiective din țară. Tot aici – vizitatorii pot vedea filmul „Aripi” – primul film VR (realitate virtuală) creat de o companie din Republica Moldova.

Pavilionul Republicii Moldova, aflat în zona Mobilitate, are o formă dreptunghiulară, cu 2 niveluri, la parter fiind organizat spațiul expozițional, iar la etaj sunt amenajate săli pentru negocieri și întâlniri cu oaspeții.

Obiectivul urmărit de organizatorii din Republica Moldova este să maximizeze vizibilitatea Republicii Moldova prin repoziționarea pe radarul internațional dar și să creeze oportunități de comunicare și dezvoltare. Expoziția constituie o platformă unică de prezentare a celor 192 de țări participante într-un singur spațiu cu implicarea sectoarelor guvernamentale și de afaceri.

Pavilionul național al Republicii Moldova va fi deschis la Expoziția Mondială de la Dubai în perioada 1 octombrie 2021 – 31 martie 2022. Țara noastră participă pentru a patra oară la un asemenea eveniment, prima dată prezentându-se la World Expo–2000 Hanover, Germania, apoi în Expo 2010 Shanghai, Republica Populară Chineză și în 2015 la Milano, Italia. În cadrul ediției din acest an, organizată în Dubai, sunt așteptați peste 25 milioane de vizitatori.

Agenția de Investiții este unica instituție mandatată să promoveze imaginea Republicii Moldova pe dimensiunea economică, investițională și turistică, fiind administrator al Brandului de Țară.
Agenția elaborează platforme și instrumente de promovare în susținerea mediului de afaceri din Republica Moldova și facilitează dialogul interinstituțional pentru investitorii străini, prin stabilirea de parteneriate de colaborare cu toate grupurile de interes.

Realitatea Live

23 Apr. 2024, 14:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
23 Apr. 2024, 14:24 // Actual //  Lupu Eduard

Astăzi, 23 aprilie, a intrat în vigoare Convenția dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii și fraudei fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Chișinău la 15 iunie 2022. Prevederile acestei Convenții se aplică începând cu 1 ianuarie 2025, anunță Ministerul de Externe.

Implementarea Convenției marchează un pas semnificativ în dezvoltarea relațiilor economice dintre Republica Moldova și Franța. Eliminarea dublei impuneri pentru persoanele fizice și juridice va consolida legăturile economice dintre cele două țări și va spori atractivitatea Republicii Moldova pentru investitorii francezi. Cadru legal și fiscal propice va fi un factor important pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova.

Convenția are drept scop, de asemenea, consolidarea sistemelor financiare și fiscale din cele două țări. Prin coordonarea acțiunilor și schimbul eficient de informații în domeniul fiscal, se va contribui la avansarea dialogului economic moldo-francez și la realizarea proiectelor investiționale de interes comun. Această cooperare va consolida în continuare relațiile bilaterale și va crea oportunități noi pentru ambele țări în ceea ce privește dezvoltarea economică și comercială.

Prin intrarea în vigoare a acestei Convenții, se întăresc bazele unei colaborări mai strânse între Republica Moldova și Franța în domeniul fiscal și economic, consolidând încrederea reciprocă și promovând un mediu de afaceri favorabil și transparent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău