(video) Ședința Guvernului. Ce proiecte au votat miniștri
Miniștrii s-au întrunit într-o nouă ședință la Guvern. Pe ordinea de zi au fost 9 proiecte, printre care și cel cu privire la cadre. 
Foto: UNIMEDIA

16:40 Ședința Guvernului s-a încheiat.

15:35 Executivul a aprobat proiectul pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 201/2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158/2008 cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public (număr unic 346/CS/2021).

15:30 Proiectul pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1101/2018 cu privire la aprobarea Strategiei naționale de management integrat al frontierei de stat pentru perioada 2018-2023 și a Planului de acțiuni pentru anii 2018-2020 privind implementarea acesteia, aprobat de miniștri. 

15:27 A fost aprobat proiectul privind modificarea Regulamentului privind transportarea mărfurilor prin posturile vamale interne de control, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 792/2004 (număr unic 338/MF/2021).

15:25 Proiectul cu privire la inițierea negocierilor şi aprobarea semnării celui de-al unsprezecelea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creşterea comerţului, aprobat de Guvern. 

15:20 Guvernul a aprobat proiectul cu privire la iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării celui de-al unsprezecelea Amendament la Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru o guvernare democrat.

15:15 Radu Musteață a fost numit Director General al Agenței Naționale pentru Siguranța Alimentelor. 

15:10 Începânde de astăzi cetățenii R. Moldova vor putea accesa versiunea actualizată a portalului seviciilor publice servicii.gov.md. A anunțat prim-ministra.

15:06 „Vor fi ieftiniri la înregistrarea bunului imobil, la divorț, la căsătorie, identificarea mijlocului de transport la prima înregistrare și la alte servicii utilizate de mai mulți cetățenii. Eliminăm așa amendă pentru pierderea actului de indentitate”, a spus prim-ministra, Natalia Gavrilița.

15:04 Ședința Guvernului a început. 

Urmărește live pe UNIMEDIA: 



Vedeți ordinea de zi a ședinței de astăzi:


Pub