(video/foto) Bunătate „la litru”: Sute de militari moldoveni au donat sânge pentru suplinirea rezervei de stat

Au făcut o faptă bună. Este vorba de peste 430 militari ai Armatei Naționale, care au donat astăzi, voluntar, sânge la punctele de colectare, amenajate atât în capitală, cât și la Cahul și Bălți.

Foto: Armata Națională


Timp de două zile, militarii din garnizoanele Armatei Naționale au donat sânge, pentru suplinirea rezervei de stat și necesitățile instituției.

Potrivit şefului direcţiei medico-militare, colonel Sergiu Cîrlan, peste 430 de militari au donat sânge la centrele de colectare amenajate în unităţile din garnizoanele Chişinău, Cahul şi Bălţi.

La acțiunea respectivă a participat și ministrul Apărării Anatolie Nosatîi care a donat astăzi sânge, alături de efectivul din Tabăra Militară 142.


Evenimentul face parte din Planul de acțiuni al „Programului național de securitate transfuzională şi autoasigurare a țării cu produse sanguine pentru anii 2017-2021”.

Anual, peste 2000 de militari în termen şi prin contract, dar şi angajaţi civili ai Armatei Naţionale, donează sânge în cadrul campaniilor organizate în parteneriat cu instituţiile specializate din ţară.


Pub