Vladimir Putin respinge criticile UE privind aprovizionarea cu gaz și dă vina pe liderii de la Bruxelles pentru actuala criză

Preşedintele rus Vladimir Putin a respins, miercuri, criticile Uniunii Europene privind aprovizionarea cu gaz, afirmând că liderii de la Bruxelles sunt responsabili pentru actuala criză a gazelor naturale, informează Digi24.ro.

Foto: Digi24.ro

„Toate politicile lor au fost în sensul renunţării la contracte pe termen lung, iar aceste politici s-au dovedit eronate. Au făcut greşeli”, a declarat Vladimir Putin, potrivit Agenţiei France-Presse, în cursul unei reuniuni cu responsabili ai sectorului energetic rus.

„Drept consecinţă, preţul gazelor a bătut acum toate recordurile istorice: astăzi se apropie de 2.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, de zece ori mai mult decât preţul mediu de anul trecut”, a precizat Vladimir Putin, potrivit Mediafax.

Uniunea Europeană îşi asigură aproximativ o treime din necesarul de gaze naturale din Rusia, dar în ultimii ani a semnalat că vrea diversificarea resurselor de energie.

Comisia Europeană a anunţat marţi că verifică informaţii potrivit cărora compania rusă Gazprom profită de poziţia dominantă pe piaţă pentru a favoriza majorarea tarifelor la gaz natural.

„Verificăm aceste informaţii, împreună cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, responsabil de reglementările privind concurenţa; în mod evident, este o chestiune gravă”, a declarat comisarul european al Energiei, Kadri Simson, conform agenţiei Reuters.


Pub