„Atragem atenția asupra denumirii acestui act juridic, care la o primă vedere este aureolat de intenții bune. Or, este în afara oricărui dubiu că violența, față de orișicine, este condamnabilă.

Deseori, ca și în cazul textului Convenției de la Istanbul, în detalii se ascunde […] știm cine. O serie de formulări foarte plastice și nuanțe juridice camuflate în Convenția nominalizată au capacitatea de a deschide poarta la o avalanșă de consecințe grave pentru societatea noastră, nu tocmai perfectă, dar așa cum o cunoaștem.

Unul din cele mai controversate aspecte ale Convenției de la Istanbul este definiția conceptului de „gen”. Potrivit art. 3, lit. c) al Convenției: „gen” va însemna rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați.

Așadar, pentru prima oară, un tratat internațional nu echivalează „genul”, în mod clasic, cu „sexul biologic”, dar îl definește drept „construct social”. De aici și implicațiile ce se doresc a fi derivate – cu o astfel de încărcătură ideologică, norma de la art. 3 lit. c) vine să ne prezinte că, fiind un „construct social”, omul se naște neutru”. În consecință, de aici ar rezulta că genul ar putea fi modificat de societate sau de persoană. Prin urmare, acest text neagă realitățile obiective de existență a bărbatului și a femeii.

Mai mult ca atât, o astfel de abordare este în contradicție directă cu un adevăr fundamentat biblic: „Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie” [Geneza 1:27].

În continuare, la fel de problematică este norma de la art. 12, alin. (1), care statuează că: Părțile vor lua măsurile necesare pentru a promova schimbările în modelele sociale și culturale de comportament al femeilor și bărbaților, în vederea eradicării prejudecăților, obiceiurilor, tradițiilor și a altor practici, care sunt bazate pe ideea inferiorității femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei și bărbați.

Prin Convenția de la Istanbul se dorește a „eradica tradițiile”. Însăși ideea eradicării sau cultura anulării este una foarte periculoasă. Istoria nu poate fi aruncată la coșul de gunoi. Convenția ce se vrea a fi ratificată nu vine să explice care va fi forul decizional și grila de standarde care vor sta la baza eradicării (a se vedea și art. 27, privind raportarea).

În același context, este improbabil ca noi, oamenii de astăzi, să facem descoperiri importante de morală, etică sau filosofie. Tindem să credem că societatea europeană este bazată pe înțelepciunea achizitivă, adică suntem beneficiarii unui tezaur spiritual creștin care s-a condensat timp de milenii și nu poate fi neglijat atât de nesăbuit, oricât de bune ar fi intențiile celor care doresc ratificarea Convenției.

Un alt aspect, care stârnește îngrijorarea, este atentarea la libertatea religioasă. În acord cu art. 42 al Convenției: Părțile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a se asigura că, în cadrul unei proceduri penale inițiate în urma comiterii oricăreia dintre actele de violență care intră sub incidența domeniului de aplicare a prezentei Convenții, cultura, obiceiul, religia, tradiția sau așa numita „onoare” nu vor fi considerate ca o justificare a acestor acte.

Pericolul acestei norme ar putea veni din interpretarea extinsă a termenului de violență, incluzând aici și noțiunea vagă de violență psihologică (a se vedea art. 33). Spre exemplu, căsătoria dintre un bărbat și o femeie ar putea fi considerată o tradiție desuetă.

În aceiași ordine de idei, remarcăm art. 28 al Convenției care dispune că: Părțile vor lua măsurile necesare pentru a asigura faptul că regulile de confidențialitate impuse de legislația internă anumitor profesioniști nu constituie un obstacol, în condiții adecvate, în calea raportării lor către organizațiile sau autoritățile competente, dacă au motive rezonabile să creadă că a fost săvârșit un act grav de violență, acoperit de sfera de aplicare a prezentei Convenții, și că sunt de așteptat alte acte grave de violență.

Prin acest articol este pus sub semnul întrebării secretul profesional a mai multor categorii sociale: doctori, psihologi, preoți, avocați, mediatori etc.

Prevederile Convenției atentează în mod direct și la dreptul părinților de a-și educa copii. Reamintind controversa privind definiția „genului”, art. 14 al Convenției vine să impună această teorie la ”toate nivelele de educație”. Se observă astfel că, deși în partea introductivă Convenția de la Istanbul face trimitere la acte juridice internaționale consacrate, (cum ar fi Declarația Universală a Drepturilor Omului), acte care consfințesc libertatea religioasă și dreptul părinților de ași instrui copii, pe parcursul textului Convenția de la Istanbul le ignoră cu desăvârșire.

În context, trebuie de amintit și de mecanismul de verificare (GREVIO), care în timp poate deveni o adevărată „poliție a gândirii”. Totodată, se cunoaște că mai multe țări, parte a Consiliului Europei, și chiar a Uniunii Europene, nu au ratificat această Convenție (ex: Bulgaria, Marea Britanie etc.). Iar în unele țări s-a decis/sunt dezbateri privind denunțarea Convenției de la Istanbul (ex. Polonia, Ungaria, Turcia). În unele țări (ex. Slovacia) au existat dezbateri consistente conform cărora Convenția de la Istanbul este un „Cal Troian” menit să introducă „al treilea sex” și „căsătoriile de același sex”. Curtea Constituțională a Bulgariei a declarat neconstituțională această Convenție la 27 iulie 2018,

Art. 4, alin. (2) al Constituției Republicii Moldova stabilește că: Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale. Considerăm că în acest caz se impune ca ratificarea oricărei convenții, mai cu seamă a uneia care are un impact major asupra diferitor sfere ale vieții în societatea noastră, să fie precedată de un consens național foarte larg, cu dezbateri veritabile. În cazul de față, ratificarea Convenției, va fi succedată de o serie de acte: legi, hotărâri de guvern ș.a., care rezultă din obligațiile asumate prin Convenția de la Istanbul.

Biserica Ortodoxă din Moldova a fost întotdeauna pentru prevenirea și combaterea violenței, în familie și în general, inclusiv pentru prevenirea și combaterea efectelor nocive ale încurajării violenței promovate prin filme, literatură, teatru, jocuri video, internet, mass-media, cât și împotriva viciilor și adicțiilor care favorizează violența. Iubirea aproapelui, dragostea, pacea, discernământul, înțelegerea și răbdarea, concepte de esență umană și creștină, promovate în societatea noastră de Biserică, sunt în măsură (alături de măsurile întreprinse de autoritățile publice cu pârghiile legislative deja existente) să contribuie la prevenirea și combaterea violenței, dar nu propagarea ideologiei de gen. Suntem chemați fiecare în parte, cât și împreună, să stăruim pentru binele nostru spiritual și moral comun.

Biserica Ortodoxă din Moldova se exprimă repetat împotriva ratificării Convenției de la Istanbul.

Ne rugăm Bunului Dumnezeu să dăruiască înțelepciune și spor în fapte bune forului legislativ!”, arată adresarea publicată de Mitropolie.

Deputații BCS au părăsit ședința Parlamentului, nemulțumiți de includerea pe ordinea de zi a Proiectului cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței femeilor și a violenței domestice. Deputatul BCS, Grigore Novac, a spus că acest acord este o rușine. În replică, președintele Parlamentului a spus că „este o rușine ca femeile să fie bătute în secolul 21” și i-a cerut să nu speculeze pe acest subiec

---