Când suntem elevi, uneori simțim că nu avem poftă de școală. Somnul dimineața pare atât de dulce, încât nu mai vrem să ieșim de sub plapuma călduroasă, să ne îmbrăcăm și să ne grăbim spre școală. Însă aceasta nu este istoria Malalei – o fată născută în țara unde genul îi închidea foarte multe porți, iar drumul spre școală era un adevărat câmp minat de privirile talibanilor, care nu acceptau ca fetele să învețe.
 Acest articol face parte din rubrica „O carte pe săptămână”, realizată în colaborare cu Librăria Cărturești. Ne propunem să citim săptămânal câte o carte și să-ți povestim pe scurt despre aceasta, să te inspirăm, informăm și să-ți facem poftă de lectură. Descoperim lumea cărților împreună!Cartea din această săptămână se numește „Eu sunt Malala”, de Malala Yousafzai și Christina Lamb, pe care o găsești la Cărturești. |
Când avea 11 ani, Malala Yousafzai a scris un jurnal anonim despre viața ei în Pakistanul de sub conducerea talibanilor. La scurt timp de la publicarea acestuia, ea a început să vorbească în public despre necesitatea accesului fetelor la educație. Însă, după trei ani, viața ei a luat o întorsătură bruscă. Din cauza activismului ei și pentru că vorbea deschis despre subiecte tabu, Malala a fost împușcată în cap.
„M-am născut într-o țară care a luat ființă la miezul nopții. Când am fost atât de aproape de moarte, abia trecuse de miezul zilei.
Într-o zi, cu un an în urmă, am plecat spre școală și nu m-am mai întors. Am fost împușcată de un taliban, apoi m-au scos din Pakistan cu avionul, inconștientă. Unii spun că nu mă voi mai întoarce niciodată acasă, dar eu cred, în adâncul sufletului, că într-o bună zi o voi face. Nu-i doresc nimănui să fie rupt de patria pe care o iubește.
Acum, când deschid ochii dimineața, îmi e dor de vechea mea cameră și de lucrurile mele, de hainele împrăștiate pe podea și de trofeele primite la școală, așezate pe rafturi. Dar sunt într-o țară unde ceasul arată cu cinci ore mai puțin decât acasă la mine, în Valea Swat, în Pakistanul meu iubit. Țara mea e cu secole în urmă față de aceasta. Aici există tot confortul pe care ai putea să ți-l imaginezi. La orice robinet curge apă, caldă sau rece, după cum vrei; lumina se aprinde apăsând pur și simplu pe un întrerupător, zi sau noapte, fără să fie nevoie de lămpi cu petrol; nu e nevoie să meargă nimeni la bazar după butelii de gaz pentru cuptor. Totul e atât de modern, încât poți chiar să-ți procuri mâncare gata pregătită, în pachete…” – așa începe cartea-autobiografie „Eu sunt Malala”.
Tentativa de omor nu a oprit-o, ci a convins-o, încă o dată, că trebuie să lupte pentru respectarea drepturilor fetelor din țara ei și nu numai. La șaisprezece ani, Malala devine un simbol al protestelor pașnice și cea mai tânără persoană nominalizată vreodată la Premiul Nobel pentru Pace. „Acest premiu nu este doar pentru mine. El este pentru copiii care sunt lipsiți de dreptul la educație. Este pentru copiii care luptă pentru pace. Este pentru copiii care așteaptă schimbări. Eu sunt aici pentru a le apăra drepturile și pentru a le face vocile auzite. Nu avem timp să ne fie milă de ei”, a declarat Malala în cadrul ceremoniei de decernare a premiului.
În cartea sa, tânăra activistă își amintește de copilărie, de serile când urmărea cum chipul tatălui se întuneca, bărbia începea să-i tremure și lacrimile să-i stea ca o pelerină în ochi atunci când afla că vreun cunoscut sau prieten apropiat era ucis, iar autoritățile închid ochii la ilegalități. Povestește despre familia ei care mereu a luptat pentru dreptul fetelor la educație, adunând banii din propriile pușculițe pentru a deschide școli pentru ele. Totodată, acest volum reprezintă mărturia curajului unor părinți care-și iubesc cu ardoare fiica într-o societate care prețuiește fiii. Dea asemenea, ea vorbește mult și despre istoria Pakistanului, despre adevărurile adesea lăsate în tăcere, dar și descrie oamenii și locurile iubite de ea.
„Nu vreau ca lumea să mă considere fata împușcată de talibani, ci fata care a luptat pentru educație”, scrie Malala la sfârșitul cărții sale.
