Teatrul Național „Eugene Ionesco” te invită la spectacolul „O zi din viața lui Helen”. De unde poți cumpăra biletele

Foto: TNEI.md

„O zi din viața lui Helen” este o adaptare după piesa „Las’ că vezi tu!” a autorului Austriac Helmut Peschina. Spectacolul se va juca pe 8 octombrie, la ora 18.30.

„O zi din viața lui Helen” – o istorie banală a unei vieți (ne)trăite, povestită de către o femeie care își sărbătorește aniversarea de șaptezeci de ani. Nu se știe exact dacă are într-adevăr șaptezeci de ani, cel puțin asta-i spune celui mai bun prieten, papagalului Kiki care o ajută pe Helen să aranjeze masa de sărbătoare. La ora 21.00 vin oaspeții, întreaga familie Bernstein, pentru că tot ce-i mai frumos în viață este familia, nu? Totuși de ce până la urmă ne ciocnim de cel mai teribil sentiment – singurătatea?

Sunteți invitați să trăiți o zi din viața lui Helen, urmărind-o ca printr-un microscop chiar în bucătăria apartamentului ei. Cei mai norocoși vor avea posibilitatea s-o ajute la prepararea unei salate speciale, salata de varză.

Distribuția:
# Helen – Tatiana Manoil.

Biletele pot fi achiziționate pe iticket.md.

Conform hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) s-a decis declararea stării de urgență în sănătate publică la nivel național, începând cu 10 septembrie 2021 și până la 30 octombrie 2021. Astfel, în perioada 10 septembrie – 30 octombrie pe teritoriul țării noastre a fost declarată Stare de Urgență în sănătate publică. Persoanele cu vârsta mai mare de 18 ani care doresc să vină la spectacol vor trebui să prezinte unul din următoarele documente:
— certificatul de vaccinare împotriva COVID-19, cu schema completă de vaccinare (pe suport de hârtie sau în format digital), valabil după o perioadă de 14 zile de la finalizarea schemei de vaccinare;
— rezultatul negativ al testului RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore;
— concluzia medicală ce confirmă că persoana a suportat COVID-19 în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (șase luni);
— act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19, valabil pe durata a 90 de zile de la data efectuării investigației.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente