(video) Opt suburbii vor avea autobuze noi: Încă 10 unități de transport au fost distribuite de către primăria capitalei

Zece autobuze noi de model ISUZU au fost distribuite astăzi suburbiilor Capitalei. Ele vor suplini rute spre Durlești, Sîngera, Reveca, Băcioi, Bîc, Ghidighici, Cricova și Dobrogea. Anunțul a fost făcut de primarul orașului Chișinău, Ion Ceban.

Foto: facebook

„În total, 34 autobuze noi ISUZU au fost recepționate de Î.M. Parcul Urban de Autobuze, în exploatare fiind date 25 dintre acestea, iar 9 se află în procedură de perfectare a actelor.

Restul unităților de transport urmează să ajungă la Chișinău până la sfârșitul anului, conform contractului de achiziționare.

De menționat că alte 27 de autobuze cu parcurs de model MAN, VOLVO și VDL, procurate de municipalitate în acest an, circulă deja pe majoritatea rutelor din suburbiile Chișinăului : nr. 2, nr. 4, nr. 5, nr. 9, nr. 11, nr. 16, nr. 18, nr. 19, nr. 23, nr. 26, nr. 28, nr. 31, nr. 33, nr. 39, nr. 46, nr. 47, nr. 48, etc.

Încă 11 autobuze urmează a fi puse în circulație în cel mai scurt timp, după ce vor trece verificările tehnice, iar ultimele 20 de unități vor fi recepționate în lunile octombrie și noiembrie curent.

Primăria municipiului Chișinău a achiziționat în anul curent 100 de autobuze noi ISUZU și 58 autobuze rulate de model MAN, VOLVO și VDL, destinate rutelor din capitală și din suburbiile acesteia.

Până la procurarea loturilor respective, Î.M. Parcul Urban de Autobuze avea în dotare 125 unități de transport, doar 53 dintre acestea fiind în stare satisfăcătoare, iar 15 scoase din folosință”, a menționat Ion Ceban într-o postare pe facebook.



Pub