(video) Ultima oră! Mascații SIS au luat cu asalt Procuratura Generală, în momentul în care Stoianoglo urma să susțină un briefing
Ofițerii de la SIS au dat buzna în clădirea Procuraturii Generale, acum câteva minute. Asta înainte ca Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, să iasă în fața presei după ce a fost suspendat din funcție.
Foto: captură video

Aceștia au dat buzna aproape de ora 18:00.

Procurorul Anticorupție Victor Furtună, desemnat de CSP pentru a examina sesizarea depusă de către deputatul Lilian Carp în adresa șefului PG, Alexandr Stoianoglo, a decis pornirea urmăririi penale împotriva șefului PG. Acesta a informat președinta Consiliului Superior al Procurorilor, Angela Motuzoc, despre decizia luată. În acest context, Stoiaoglo a fost suspendat din funcție.

Consiliul Superior al Procurorilor s-a întrunit astăzi în ședință, pentru a examina un singur subiect - cel cu privire la sesizarea ce-l vizează pe Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, depusă de deputatul PAS, Lilian Carp.

Procurorul General s-a prezentat astăzi la ședința CSP, pentru a prezenta o cerere președintei Consiliului, Angela Motuzoc, în timp ce era examinată sesizarea deputatului Lilian Carp ce-l vizează pe șeful PG. Acesta însă nu a putut da citire cererii, deoarece a fost întrerupt de ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, care a venit cu mai multe replici în adresa lui.


Pub